Dumitru Nimigeanu, originar dintr-un sat din regiunea Cernăuţi, a fost deportat, alături de familie, în anul 1941, într-un lagăr din Siberia. El a fost ţinut prizonier timp de şase ani, când a reuşit să evadeze şi să se întoarcă acasă. Necazurile s-au ţinut lanţ de familia Nimigeanu, ei fiind nevoiţi să fugă în Iugoslavia, unde au fost de asemenea închişi un an de zile într-un lagăr după care au reuşit să plece în Italia, iar apoi în Australia, scrie Adevarul.
Povestea de viaţă a lui Dumitru Nimigean, un ţăran din Bucovina ce a fost deportat în Kazakhstan şi Siberia, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, pare a fi desprinsă din filme. În urma pactului Ribbentrop – Molotov din anul 1939, România a pierdut Basarabia şi Bucovina de Nord, teritorii ce au ajuns în posesia Uniunii Sovietice. La data de 28 iunie 1940, ruşii au invadat România, iar în aprilie 1941 au început deportările populaţiei în Siberia şi în Asia Centrală. Unul dintre românii deportaţi a fost Dumitru Nimigeanu, un ţăran simplu din comuna Tereblecea din regiunea Cernăuţi. Aceasta a fost dus alături de milioane de oameni din Europa de Est în Siberia. Chinul lui şi a familiei sale a durat şaşe ani, reuşind să se întoarcă în satul natal.
„Comuna mea natală devenise comună de frontieră. Graniţa trecea chiar peste un ogor al meu, care era jumătate de partea României şi jumătate de partea Rusiei. Foarte des mergeam la lucru pe acel ogor, fie că aveam de lucru, fie că nu, mai mult pentru a vedea cum e păzită graniţa. Curând am început să dau ajutor celor care voiau să fugă în România. Astfel am călăuzit pe directorul şcoalei din Tereblecea, pe nişte doamne din Storojineţ, pe un comisar de poliţie din aceeaşi localitate şi pe mulţi alţii”, a arătat Dumitru Nimigeanu în cartea „Însemnările unui ţăran deportat din Bucovina”.
„M-am rugat lui Dumnezeu să mă ierte“
În primăvara lui 1941, comuniştii au început pregătirile pentru deportări. În acea perioadă mulţi dintre români au încercat să fugă în patria mamă, însă puţini au reuşit să ajungă în România. Cei ce erau prinşi, fie erau omorâţi, fie erau arestaţi. La noaptea zilei de 13 aprilie 1941, la primăriile din Bucovina de Nord, miliţienii au adus mai multe liste cu locuitorii ce urmau să fie deportaţi în Uniunea Sovietică. Din acel moment, în fiecare noapte zeci de familii erau arestate şi ulterior deportate în Siberia. Ziua de 13 iunie 1941 a reprezentat momentul deportării familiei Nimigeanu. Dumitru, împreună cu soţia sa Domnica şi fiica lor Lenuţa, în vârsta de şapte ani, s-au ascuns în podul şurii unui cumătru de-al lor, însă comuniştii i-au găsit rapid. Aceştia au fost urcaţi într-o căruţă şi duşi la gara din sat, unde erau sute de localnici. Fiind urcaţi într-un vagon, până în zorii zilei următoare au auzit doar plânsete de femei şi copii. La 14 iunie 1941, bărbaţii au fost interogaţi de miliţieni, iar Dumitru Nimigeanu a avut norocul să fie lăsat alături de familia sa. În noaptea de 14 spre 15 iunie, trenul a pornit spre Uniunea Sovietică. După două săptămâni, în care nu au primit decât apă şi pâine uscată, iar de cinci ori au fost alimentaţi şi cu câte o ciorbă, deportaţii din Bucovina şi Basarabia au ajuns în Kazakhstan.
„Am căzut în genunchi şi m-am rugat lui Dumnezeu Sfântul să mă ierte, dacă voi fi fost atât de păcătos. Mă gândeam că am muncit o viaţă întreagă cu sudoarea frunţii pentru a-mi face o gosdopărie şi acum sunt îngropat de viu într-un bordei, la mii de kilometri de ţară”, aceasta a fost prima reacţie a ţăranului Dumitru Nimigeanu după deportare.
Citeste mai mult: adev.ro/o1qraq
