Un bărbat de 48 de ani din Pașcani a murit, vineri dimineață, într-un hotel din județul Suceava. Omul a mers cu amanta la Conacul Domnesc, au petrecut împreună, iar înainte de culcare a băut niște vodcă. Iulian C. s-a pus imediat la somn, iar când amanta sa s-a trezit dimineață l-a găsit mort.
Speriată, Carmen D. a sunat imediat la 112, iar medicii au constatat că bărbatul era mort de câteva ore. Trupul neînsuflețit al acestuia a fost ridicat de medicii legiști pentru efectuarea necropsiei.
Este al doilea bărbat din județul Iași care moare, luna aceasta, într-un hotel din județul Suceava. Un bărbat de 42 de ani, din comuna Ceplenița, județul Iași, a fost găsit mort, într-o cameră a unui hotel din Rădăuți, chiar de iubita sa, care se întorsese de la serviciu.