Sâmbătă 18 Mai 2024, Actualizat acum 138 zile 12:00 am

Cei șapte tineri reținuți după o bătaie la Murilo, lăsați în libertate

retinutiCei șapte tineri care au fost reținuți după o bătaie la Murilor, în municipiul Suceava, au fost lăsați în libertate după expirarea celor 24 de ore de arest. Cercetările sunt continuate în acest caz de către polițiștii Biroului Investigații Criminale Suceava.

Scandalul a avut loc pe 1 ianuarie 2016, la un restaurant din municipiul Suceava (Murilo).

La data respectivă, mai mulţi tineri din comuna Ipoteşti s-au deplasat la restaurantul din Suceava. În jurul orei 02.40, s-a iscat un conflict între un membru al grupului şi un alt client al localului, respectiv un tânăr de 26 ani, din comuna Şcheia, cel din urmă lovindu-l cu pumnul pe primul.

like-facebookImediat conflictul a degenerat, iscându-se un conflict în care au fost implicate mai multe persoane. Agenţii de pază ai restaurantului au intervenit şi au evacuat persoanele violente din local.
Din verificările efectuate a reieşit faptul că trei tineri au suferit leziuni dar nu doresc să depună plângere prealabilă sub aspectul infracţiunii de lovire sau alte violenţe.

Cu toate acestea poliţiştii au continuat din oficiu cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tulburarea ordinii şi liniştii publice şi loviri sau alte violenţe.

Astfel, luni după efectuarea de activităţi investigative şi administrarea de probe, a fost stabilită identitatea tuturor participanţilor la agresiune şi participaţia penală a fiecăruia.

În continuarea cercetărilor efectuate şi în urma probatorului administrat în dosar, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de Nicolae C., un tânăr de 17 ani, Ionut Vasile Petru Pastru, un bărbat de 20 de ani şi Iulian Daniel Atodoresei, un tânăr de 18 ani, toţi din comuna Şcheia,  precum şi faţă de Cătălin Constantin Chiteală, de 36 de ani, Cătălin Ionuț Dumencu, de 21 de ani, Ionuț Holub, de 26 de ani și Adrian L., de 17 ani, toți din municipiul Suceava, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice şi a unui număr de 5 infracţiuni de loviri sau alte violenţe.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*