Sâmbătă 18 Mai 2024, Actualizat acum 138 zile 12:00 am

Tânăr trimis în judecată după ce și-a ucis în bătaie un consătean pentru un telefon mobil

judecat 2Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au dispus, vineri, trimiterea în judecată a unui tânăr de 28 de ani, Andrei Ionuț Dascălu, din sat Petia, comuna Bunești, pentru săvârşirea infracţiunii de omor.

Potrivit rechizitoriului, la data de 28/29 noiembrie 2015, pe fondul consumului de băuturi alcoolice şi a unui conflict spontan avut cu victima Ilinca Mohai, în vârstă de 59 de ani, un consătean, a exercitat cu intenţie acte de violenţă repetate asupra acesteia aplicându-i multiple lovituri de pumni şi picioare la nivelul întregului corp, în special în zona toraco-abdominală, cauzându-i leziuni ce au condus în scurt timp la decesul victimei.
like-facebook
În fapt, în seara zilei de 28 noiembrie 2015, în jurul orelor 19:30, Ionuţ Andrei Dascălu, de 28 de ani şi Mihai Ilinca, de 59 de ani,au consumat împreună băuturi alcoolice în exces, la un magazin mixt din localitate, aşa cum aveau obiceiul. Dascălu Andrei Ionuţ i-a propus lui lui Ilinca  să vină la locuinţa sa pentru a consuma din nou băuturi alcoolice. În locuinţă se aflau tatăl vitreg al inculpatului împreună cu persoana vătămată I. M., cei doi aflându-se în stare de ebrietate. Cele patru persoane au început să consume cantitatea de aproximativ un litru de tescovină.

La un moment dat, lui Dascălu i-a dispărut telefonul mobil, un Samsung Galaxy, astfel că i-a cerut lui Ilinca să i-l restituie, având bănuiala că că i-a fost sustras în noaptea precedentă de persoana vătămată Ilinca. Între cei doi a izbucnit o ceartă, aceştia lovindu-se reciproc cu pumnii şi picioarele. Inculpatul Dascălu Andrei Ionuţ a iniţiat un atac furibund asupra lui I.M., l-a împins cu ambele mâini peste o canapea, s-a urcat cu genunchii pe corp şi i-a aplicat multiple lovituri de pumni în zona toracelui şi a abdomenului. În cele din urmă, inculpatul s-a calmat şi a început să bea din nou ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, apoi victima, aflată în vădită stare de ebrietate a fost transportată la locuinţa sa de către inculpat şi I. F.. După ce l-au aşezat pe Iilinca Mihai pe un pat, inculpatul a găsit telefonul mobil în locuinţa persoanei vătămate. Atunci inculpatul s-a urcat cu genunchii pe corpul victimei şi a iniţiat un nou atac asupra acesteia lovind-o cu pumnii peste corp. După aproximativ trei minute, Dascălu Andrei Ionuț a părăsit locuinţa, fiindu-i frică să nu fie şi el agresat.A doua zi, în jurul orei 15:00, I. F. l-a găsit pe Ilinca Mihai decedat în interiorul locuinţei.

Potrivit concluziilor raportului medico-legal de necropsie întocmit de S.M.L. Suceava, moartea victimei a fost violentă, s-a datorat unui şoc traumatico-hemoragic cu hemotorax, ruptură de pulmoni instalat ca urmare a unui traumatism toracic cu multiple fracturi costale bilaterale pe fond de intoxicaţie etilică acută. Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Tribunalului Suceava.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*