Vineri 03 Mai 2024, Actualizat acum 123 zile 12:00 am

Ofițer de poliție reținut de DNA. Vezi pentru ce!

dnaProcurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Suceava au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, marți, a lui Florin Vasile Popescu, ofiţer de poliţie judiciară în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava – Serviciul de Investigaţii Criminale, pentru săvârşirea a două infracţiuni de luare de mită şi a unei infracţiuni de trafic de influenţă.

like-facebookPotrivit procurorilor, Popescu, având calitatea de ofiţer de poliţie judiciară cu grad profesional de subcomisar în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava – Serviciul de Investigaţii Criminale,
– la data de 30 aprilie 2015, cu intenţie, a pretins, direct şi pentru sine şi, la data de 05 mai 2015, a primit, prin intermediul unei persoane, în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor sale de serviciu, suma de 500 euro de la o persoană care are calitatea de suspect în prezenta cauză, persoană faţă de care anterior efectuase acte de cercetare penală, iar pentru a obţine această finalitate, a uzat de ascendentul moral conferit de această împrejurare, reliefând ajutorul acordat în acea cauză penală şi a invocat, în mod nereal, calitatea sa actuală de ofiţer „la investigaţii criminale la DIICOT”.

De asemenea, la data de 11 decembrie 2015, cu intenţie, a pretins din nou, direct şi pentru sine, în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor sale de serviciu, suma de 500 euro, de la acelaşi suspect, persoană faţă de care anterior efectuase acte de cercetare penală, iar pentru a obţine această finalitate, a uzat din nou de ascendentul moral conferit de această împrejurare, reliefând încă o dată modalitatea favorabilă acestuia în care a fost soluţionată acea cauză penală.

În perioada octombrie 2015 – 18 noiembrie 2015, cu intenţie, a pretins, în mod direct şi pentru sine, suma de 500 de euro, din care a primit efectiv suma de 300 de euro de la inculpatul Ovidiu Stănescu zis „Marius”, lăsând să se creadă că are influenţă asupra unui judecător din cadrul Tribunalului Suceava – Secţia Penală învestit cu soluţionarea unei cauze penale privind săvârşirea unei infracţiuni de tentativă de omor de către cumnatul inculpatului Ovidiu Stănescu, promiţând că îl va determina pe magistrat, inclusiv prin intermediul a două persoane, dintre care una avea calitatea de judecător la Tribunalul Suceava, să adopte o soluţie favorabilă în acea cauză, respectiv să dispună punerea în libertate a persoanei respective sau condamnarea sa la o pedeapsă mai blândă.

Ulterior pronunţării condamnării în primă instanţă la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare, inculpatul Florin Popescu a pretins, în mod repetat şi la date diferite, sume de bani de la inculpatul Stănescu, sub pretextul că pedeapsa a fost aplicată în cuantum redus ca urmare a intervenţiilor făcute împreună cu cele două persoane menţionate, la judecătorul învestit cu soluţionarea cauzei, iar la data de 19.01.2016 a fost depistat în flagrant de către organele de urmărire penală în timp ce primea suma de 700 de lei de la suspectul Ovidiu Stănescu , cu acelaşi titlu.

La data de 19 ianuarie 2016, procurorii au dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar, pe o durată de 60 de zile, faţă de Stănescu pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă, cu instituirea obligaţiilor de a nu părăsi teritoriul României şi de a comunica, direct sau indirect, cu inculpatul Florin Vasile Popescu şi cu alte persoane având calităţi procesuale diferite în cauză.

„De asemenea, în cursul zilei de 19.01.2016, urmare a obţinerii autorizaţiilor legale, procurorii au efectuat percheziţii domiciliare la biroul inculpatului POPESCU FLORIN VASILE din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava şi la locuinţa acestuia. În cauză se efectuează acte de urmărire penală şi faţă de o altă persoană. Inculpatului POPESCU FLORIN VASILE i s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală, urmând a fi prezentată, la data de 20 ianuarie 2016, Tribunalului Suceava cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii şi Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă Suceava. Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, se arată în comunicat.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*