Duminică 05 Mai 2024, Actualizat acum 125 zile 12:00 am

Memoriu al protestatarilor pentru prefectul Constantin Harasim

protest1Câțiva reprezentanți ai protestatarilor care s-au adunat, sâmbătă, în centrul Sucevei în cadrul manifestării pentru sprijinirea familiei ai cărei copii au fost preluați abuziv de statul norvegian, vor merge la prefectul județului Suceava, Constantin Harasim, căruia îi vor înmâna un memoriu pentru Guvernul României.

like-facebookEu îi ascult, voi prelua documentul și îl voi trimite la București. Mai mult nu pot să fac”, a precizat Constantin Harasim.

Iată scrisoarea protestatarilor:

Cetățenii români, semnatari ai acestei scrisori, ca reprezentanți ai compatrioților noștri din întreaga lume, suntem uniți la această adunare publică și susținem cu solidaritate cauza înapoierii, de către Norvegia, a tuturor celor cinci (5) copii Bodnariu, părinților Marius și Ruth Bodnariu. Suntem conștienți că decizia luată de autoritățile norvegiene pe data de 16 noiembrie 2015, de a confisca copiii, a căror vârstă este între patru (4) și nouă (9) ani, este exagerată și neîntemeiată. În noiembrie, drepturile parentale și familiale ale lui Marius și Ruth au fost grav încălcate prin: confiscarea fără preaviz a fetelor Bodnariu care au fost luate de la școală și a băieților de acasă (inclusiv a celui mai mic copil, care este sugar și are patru luni); arestarea tatălui Marius, la locul de muncă; intimidarea fără succes a mamei Ruth, de către autoritățile norvegiene; interogarea părinților (Marius și Ruth) fără să aibă un avocat personal și interogarea lui Marius fără a-i permite accesul la translator. 

Copiii familie au fost confiscați fără a li se face în prealabil o evaluare psihologică adecvată, fetele au fost răpite de la școală fără a li se comunica părinților motivul acestui act, copilul încă sugar a fost despărțit de mama sa pentru un motiv bizar. Considerăm că separarea copiilor și lipsa intenției de a-i sprijini pe părinți, în a corecta anumite comportamente nepotrivite în cadrul familiei și alegerea unor soluții extreme nu este nici în beneficiul familiei și cu atât mai mult al copiilor.

În ciuda faptului că autoritățile norvegiene au abuzat grav de puterea lor pentru a destrăma această familie, Marius și Ruth, în calitate de părinți iubitori și preocupați, s-au supus în mod transparent și deschis tuturor investigațiilor autorităților norvegiene pentru a-și putea recăpăta copiii înapoi. În tot acest proces, autoritățile norvegiene au folosit tactici de intimidare și zel excesiv în interogarea copiilor Bodnariu, folosind întrebări tendențioase al căror scop a fost să incrimineze părinții, să construiască dovezi incriminatorii împotriva părinților și să ascundă dovezile care susțin apărarea părinților împotriva acuzelor iraționale, extreme și neconcludente, care le-au fost aduse.

Autoritățile norvegiene au admis imediat și au afirmat răspicat că nu cunosc și nu sunt sigure de natura și calitatea îngrijirii parentale pe care Marius și Ruth au oferit-o copiilor lor. Totuși, aceleași autorități norvegiene au insistat în mod malițios și răutăcios să le retragă, lui Marius și Ruth, drepturile parentale și în mod vindicativ au continuat să urgenteze procedurile pentru adoptarea copiilor lui Marius și Ruth.

Aceste preocupări ne fac ca astăzi, 16.01.2016, să fim împreună aici, la această adunare publică în fața prefecturii din Suceava și să transmitem evenimentul în întreaga lume prin intermediul canalelor media.

Noi, cetățenii din România, purtăm în suflet sentimente de prietenie și admirație pentru cetățenii din Norvegia și potrivit credinței noastre creștine ne rugăm ca Regatul Norvegiei să înțeleagă și să simpatizeze cu adunarea noastră publică. Vă implorăm și apelăm la dumneavoastră ca autoritățile norvegiene să intervină pentru reunirea lui Marius și Ruth Bodnariu cu toți cei cinci copii (5) ai lor și să renunțe la revocarea drepturilor parentale în cazul lui Marius și al lui Ruth.

Cu aleasa prețuire,

Românii din România și din străinătate, uniți și solidari cu Marius, Ruth, Eliana, Naomi, Ioan și Ezekiel Bodnariu (Familia Bodnariu)”.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*