Sâmbătă 04 Mai 2024, Actualizat acum 124 zile 12:00 am

Peste 1.200 de copii nu merg la grădiniță. Vezi motivele!

gradinitaPeste 1.200 de copii suceveni, cu vârsta cuprinsă între 3 şi 6 ani, nu merg la grădiniţă. Potrivit inspectorului general al Inspectoratului Şcolar, Gheorghe Lazăr, în judeţul nostru există în evidențele unității pe care o conduce un număr de 20.461 de copii de vârstă preşcolară.

Din acest număr, 6%  nu au fost înscrişi la grădiniţă de către părinți. Una din cauzele absenteismului este sărăcia, dar şi distanţa mare de la casa acestuia la unitatea de unitatea de învăţământ.

like-facebookDe altfel, nu este o noutate că sunt copii care nu merg nicio zi la grădiniță și intră direct în clasa I. Se estimează că în ţara noastră este vorba de peste 100.000 de copii săraci cu vârste între trei și cinci ani care nu au șansa să meargă la grădiniță, care încep școala nepregătiți, iar mulţi dintre ei ajung să o abandoneze. Acest lucru se întâmplă atât în mediul urban, cât şi rural, deşi stimularea intelectuală pe parcursul primilor cinci ani de viață este considerată ca esențială pentru dezvoltarea creierului. În lipsa experiențelor de învățare adecvate, copiii săraci rămân captivi în mediul familial marcat de privațiuni, ostil dezvoltării lor.

Cei mai afectaţi sunt copiii din comunităţile sărace, dar şi din localităţile în care majoritatea populaţiei este de etnie romă. Șeful învățământului sucevean susține că unii copii lipsesc de la grădiniţă pentru că au plecat temporar cu părinţii în străinătate.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*