Miercuri 01 Mai 2024, Actualizat acum 121 zile 12:00 am

Vezi ce datorii au primăriile la proiectul de management al deșeurilor!

cj suceava (1)Un număr de 67 de localități din judeţul Suceava au datorii în contul contribuţiei la Proiectul „Sistemul de management integrat al deşeurilor” SMID.

Un amendament potrivit căruia acestea să nu primească ajutor financiar de la CJ, a fost făcut, luni, în şedinţa deliberativului județean, de liderul grupului liberal, Vasile Ilie, dar care însă nu a trecut de plen.

„Propunem să diminuăm proporţional la toate comunele din judeţul Suceava, pentru a asigura o rată la toţii cei care au de plătit la SMID, în acest an, în aşa fel ca să nu trezim în postura de de a da în judecată 47 de localităţi”, a spus Ilie.
like-facebook
Șeful administrației județene, Ioan Cătălin Nechifor a amintit că în fiecare an CJ a alocat bani pentru SMID, întrucât, la repartizarea sumelor pentru echilibrare, legislaţia permitea şi acoperirea „altor categorii de cheltuieli”.

Nechifor a afirmat că sunt hotărâri luate în deliberativ din 2011, 2012 şi 2013, când, cu prioritate, sumele erau alocate pentru sistemul de management integrat al deşeurilor”.

„Am dat expres bani, de cel puţin 3 ori, pentru SMID. Din păcate, unele localităţi nu au ţinut cont de acest lucru, iar drept urmare nu cred că acest amendament poate fi aprobat într-un format legal”, susține președintele CJ Suceava.

Amendamentul a obţinut 12 voturi pentru, 20 de voturi împotrivă, iar 2 consilieri s-au abţinut, acesta fiind, bineînţeles, respins.

Consiliului Judeţean Suceava a demarat încă de la sfârșitul anului trecut procedura prealabilă pentru acţionarea în instanţă a celor 47 de UAT care nu au achitat contribuția SMID, datoriile totale fiind de 9,8 milioane de lei.

Între datornici se numără municipiul Suceava cu 2 milioane de lei, Fălticeni-270.000 de lei, Vatra Dornei-345.000 de lei. Nu trebuie omis nici faptul că oraşele Gura Humorului şi Siret nu au contribuit la SMID cu niciun leu, deşi datorează peste 669.000 de lei, respectiv, 400.000 de lei.

Există și comune cu sume mari restante cum ar fi Dumbrăveni-373.000 de lei,Baia-300.000 de lei; Cârlibaba-236.000 de lei, Bălcăuţi-110.000 de lei; Bilca-120.000 de lei; Bogdăneşlti-94.000 de lei; Brodina-146.000 de lei; Ciprian Pormbescu-93.0000 de lei; Dărmăneşti-232.000 de lei; Dorneşti-82.000 de lei, Marginea 169.000 de lei; Moara 198.000 de lei; Păltinoasa 248.000 de lei: Preuteşti 269.000 de lei: Vereşti 270.000 de lei.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*