Vineri 17 Mai 2024, Actualizat acum 137 zile 12:00 am

Cruce anti-alcool. Într-o localitate din județ există un monument dedicat „părăsirii rachiului”

rachiuÎn zona montană a Bucovinei, unde o mare parte a anului este foarte frig, locuitorii obișnuiesc să se încălzească prin consumarea de băuturi alcoolice spirtoase. Unii dintre ei au devenit astfel alcoolici, iar dependența de spirtoase i-a îndemnat spre înfăptuirea mai multor nelegiuiri.

Spre sfârșitul secolului al XIX-lea, cum mulți oameni promiteau că se lasă de alcool dar nu se țineau de cuvânt, s-a încetățenit obiceiul ca cei bețivi să jure în fața unui preot, cu mâna pe Biblie, că o anumită perioadă (un an, doi ani, pe viață) nu vor mai pun în gură nici o picătură de alcool.

like-facebookPreotul citea cu acest prilej Moliftele Sf. Vasile cel Mare, iar clopotele bisericii băteau pentru a anunța comunitatea că un om a renunțat la acest viciu. Pentru a le aduce aminte celor ce au jurat de faptul că trebuie să-și respecte jurământul, dar și din dorința de a-i face și pe ceilalți să se lepede de acest viciu, în unele localități au fost construite monumente care să aducă aminte oamenilor de jurământ.

rachiu1În comuna Vama se află o astfel de cruce în curtea bisericii. Monumentul din piatră amintește de ziua de 1/13 septembrie 1894 când 20 de locuitori ai satului au făcut un jurământ “ca semn al părăsirei rachiului” în fața parohului Nicolae Lomicovschi. Pe toate cele patru laturi ale soclului crucii sunt înscrise numele a 2o persoane, unul dintre ei fiind adus de către ceilalți 19 (“aistea sau ostenit de au adus pe Ștefan Sencuc”, după cum scrie pe monument).

Inscripția săpată pe monument este următoarea: “Această S. Cruce sa așezat întru amentirea zilei din 1/13 Septemvrie 1894 ca semn al părăsirei Rachiului prin stăruința și jertvele binevoite a poporului din Vama în timpul păstoriei Sufletesci a Exarchului Nicolai Lomicosvci Paroch”.rachiu2

Unii nu își țineau promisiunea

Localnicii din Vama sunt împărțiți în privința prezenței monumentului în curtea bisericii.Sunt săteni care nu știu de faptul că în central comunei este un asemenea monument.

Parcă nemulțumiți de întrebari, oamenii se feresc să își spună numele.

„Nu știu de așa ceva. Nici nu am auzit”,  susține o localnică în timp un alt sătean recunoaște că știe de existența monumentului rachiului.

„Știu că este dar ce parcă acum nu se bea. Pai aici și femeile trag la măsea. Dar se bea de pe vremea lui Cuza”, povestește localnicul.

rachiu3El ne-a mai spus că acum cei care dau în patima alcoolului merg la preot la biserică să jure cu mâna pe Biblie.

Nu s-a schimbat mare lucru. Oamenii beau și acum. Unii servesc chiar la sărbători și atunci fiindcă nu sunt obișnuiți cu băutura se îmbată repede. Alții când beau sunt recalcitranți, își bat nevasta și copii și fac scandal în familie. Câte nu sunt, doamna?”, ne-a mai spus săteanul.

Un angajat al Primăriei de la serviciul salubrizare este și el în temă cu monumentul.

„Este… dar nu prea suntem mândri de el. Că doar nu e frumos pentru comunitate să se spună că a fost un sat de bețivi”, ne-a spus săteanul cu o nemulțumire în suflet.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*