Marti 14 Mai 2024, Actualizat acum 134 zile 12:00 am

O treime din administratorii de firme din Suceava sunt femei. Află vârsta optimă la care se fac afaceri!

femeieO treime din persoanele care administrează firmele din Suceava sunt femei, potrivit unei statistici realizată de Oficiul Registrului Comerţului (ORC).

Datele centralizate de ORC arată că din totalul celor 18.043 de administratori de firme din judeţ 6.072, adică 33,65% sunt femei, iar 11.971, adică 66.35%, sunt bărbaţi.

Cele mai bune afaceri par să se realizeze la vârsta maturităţii depline. De altfel, categoria de vârstă cu cei mai mulţi dintre administratorii de firme din judeţ este cea între 40 şi 49 de ani, aici regăsindu-se 5.572 persoane, ceea ce reprezintă 30,88%.

like-facebookŞi tinerii cu vârste între 30 şi 39 de ani au o pondere însemnată în rândul administratorilor. Ei reprezintă 27,81% din total, adică 5.018 din cei 18.043 administratori.

În Suceava există şi 3.229 administratori cu vârste între 50 şi 59 de ani (17,90%) şi 2.165 cu vârste peste 60 de ani (12%).

Cei mai puţini administratori de firmă, 2.059, au vârsta de până la 29 de ani.

În judeţul Suceava existau la sfârşitul anului 2015 peste 14.300 de firme active.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*