Duminică 19 Mai 2024, Actualizat acum 139 zile 12:00 am

Ocolul Silvic Moldovița are două arii protejate de lege

Foto Eross  Iozsef

Foto Eross Iozsef

Pe suprafața Ocolului Silvic Moldovița există două arii naturale protejate înființate prin Hotărârea de Guvern nr.1143 din 18 octombrie 2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și a faunei sălbatice.

Potrivit lui Vasile Zubaș, responsabil cu ariile protejate din cadrul OS Moldovița, în cele două arii protejate nu se intervine ci acestea sunt lăsate la mâna naturii. Ariile protejate, prin valoarea lor naturală şi gradul redus al intervenţiei umane pe teritoriul lor, sunt cele mai bune exemple şi modele pentru sistemele ecologice naturale şi seminaturale. Ariile protejate sunt percepute încă de foarte mulţi oameni, doar în sensul lor “conservaţionist”, fiind considerate adevărate „oaze” ale naturii sălbatice care trebuie protejate numai pentru conservarea speciilor care le populează. Foarte puţin este recunoscut faptul că zonele aflate în regim natural şi seminatural constituie de fapt suportul “vieţii” şi implicit al dezvoltării socio-economice.

Codul Secular Loben este o arie protejată de interes național ce corespunde categoriei a IV a IUCN-rezervație naturală de tip forestier,situată în județul Suceava, pe teritoriul administrativ al comunei Moldovița. Rezervația naturală cu o suprafață de 483 de hectare, reprezintă o zonă împădurită cu scop de protecție pentru specii seculare de molid.

like-facebookPădurea Roșoșa este o arie naturală de inters categorie a IV a IUCN -rezervație naturală de tip forestier, situată în județul Suceava,pe teritoriu administrativ al comunei Moldovița.

Aria naturală se află în partea nordică a județului Suceava, în Obcinele Bucovinei,se întinde pe o suprafață de 205 hectare și reprezintă o zonă de protecție pentru specii arboricole de molid cu vârste cuprinse peste 100 ani.
Suprafaţa totală a ariilor naturale protejate din România este de aproximativ 20% din suprafaţa României.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*