Vineri 17 Mai 2024, Actualizat acum 137 zile 12:00 am

CNADR verifică asfaltul și modul în care au fost efectuate lucările pe tronsonul doi al șoselei de centură

soseaua de centura a sucevei (7)Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri din România (CNADNR) verifică asfaltul șoselei de centură a Sucevei, mai exact modul cum au fost cheltuiți banii pentru tronsonul doi al șoselei de centură a Sucevei, care a fost abandonat de constructori imediat după ce Guvernul PDL nu a mai câștigat alegerile locale.

Potrivit unor surse oficiale, există suspiciuni asupra modului defectuos și cu rea credință a cheltuirii fondurilor care au fost alocate pentru efectuarea lucrărilor la acest tronson, mai precis tronsonul de la drumul care duce la Moara și până la „pilonul morții”.

like-facebookDeși au apărut în presă numeroase declarații oficiale făcute de parlamentari și șefi de administrații că lucrările la șoseaua de centură erau aproape de final după ce Guvernul PDL a căzut, în realitate lucrările sunt la mai puțin de jumătate.

Multe dintre lucrări au fost făcute în bătaie de joc, nu au fost făcute drenări ale terenului deși se impunea acest lucru, podurile nu au apărări și consolidări de maluri, o parte din lucrări pe șosea nu au terasamentul potrivit indicatorilor tehnici cuprinși în documentații, fiind și situații în care din cauza unor lucrări proaste sub asfalt deja au rămas goluri, iar dalele de pe șanțuri au sărit. Șoseaua de centură este și în cercetarea DNA care așteaptă un rezultat asupra verificărilor făcute de CNADR.

SC Construcții Feroviare Iași, firma care efectua lucrările, și-a strâns toate acareturile fără a finaliza investiția sub pretextul că ar mai fi avut bani de încasat. Și odată plecați, angajații SCCF nu s-au mai întors dar nici nu au dat cu subsemnatul asupra modului în care au fost cheltuiți banii. Șantierul la ruta ocolitoare a Sucevei s-a deschis în anul 2008 şi investiţia ar fi trebuit finalizată în 2012. Construcţia şoseleu de centură a cărei lungime totală nu depăşeşte 12,42 km, are trei tronsoane și doar unul a fost dat în circulație, celelalte două fiind abandonate. Pe traseu șoseaua are 16 poduri şi 48 de podeţe. Lucrarea costă circa 200 de milioane de lei fără TVA.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*