Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie cer prelungirea măsurilor preventive dispuse în dosarul “Păcănelelor”. Astfel, anchetatorii cer prelungirea arestării la domiciliu a lui Viorel Dănuţă, iar pentru omul de afaceri Costel Calistru şi inspectorul Oficiului Naţional pentru Jocuri de Noroc- filiala Suceava, Ioan Teodorescu, prelungirea arestării preventive.
Cei trei au fost arestaţi la jumătatea lunii noiembrie, însă Viorel Dănuţă, care a recunoscut faptele, a primit de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o măsură mai blândă faţă de cea dispus de Curtea de Apel Suceava, potrivit BotosaniNews. Acum judecătorii suceveni urmează a decide soarta celor trei pentru încă 29 de zile.
Inspectorul de la Oficiul Național al Jocurilor de Noroc- filiala Suceava a cerut să fie eliberat