Duminică 05 Mai 2024, Actualizat acum 125 zile 12:00 am

A furat dintr-o biserică și a spart mai multe mașini. Polițiștii l-au reținut

prinsi retinutiUn tânăr de 20 de ani a fost prins în flagrant delict de polițiștii suceveni. Andrei Carp este cercetat pentru săvârşirea unui furt dintr-o biserică dar şi a şapte fapte de furt sau tentative de furt din autoturisme.

Luni, prin SNUAU 112 s-a sesizat faptul că, în noaptea precedentă, persoane necunoscute au spart geamul unui autoturism, ce se afla parcat pe bulevardul George Enescu, din municipiul Suceava. Din interior, proprietarul reclamă sustragerea unor documente personale.
like-facebook
În timp ce poliţiştii efectuau activităţile de cercetare la faţa locului, au fost efectuate verificări, fiind identificate alte 6 autoturisme parcate în aceeaşi zonă, toate prezentând geamurile laterale stânga sparte, însă din interior nu se reclamă sustragerea de bunuri de valoare, ci doar documente sau chei. Prejudiciul total cauzat prin distrugerile provocate la nivelul geamurilor se ridică la cca. 1500 lei.

În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal, sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, în vederea identificării autorilor şi recuperării prejudiciului.

Având în vedere modul de operare, la nivelul Poliţiei Municipiului Suceava s-a dispus de îndată, crearea unei echipe operative complexe formată din poliţişti judiciarişti dar şi poliţişti de ordine publică care au desfăşurat fără încetare activităţi investigative pentru identificarea autorului.
Activităţile dispuse au avut succes, marți dimineaţă, în jurul orei 02.00, o patrulă de poliţie din cadrul Poliţiei municipiului Suceava, surprinzând în flagrant în cartierul Zamca, pe un tânăr de 20 ani, din com. Râşca, care a ieşit în fugă din curtea unei biserici.

Acesta a fost reţinut, iar cu ocazia efectuării controlului corporal a fost găsită suma de 180 lei şi produse alimentare sustrase din interiorul bisericii dar şi bunuri sustrase din vehiculele sesizate ca fiind sparte în noaptea precedentă, respectiv acte de identitate, chei auto şi o telecomandă auto.

Tânărul a fost reţinut de poliţişti şi condus la sediul Poliţiei Municipiului Suceava, unde a fost preluat de o echipă de cercetare, fiind probată activitatea infracţională a acestuia, atât cu privire la furtul din biserică dar şi cu privire la cele şapte furturi din auto.

Poliţiştii continuă activităţile de cercetare penală pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale şi asigurarea materialului probator în cauză, urmând ca la finalizarea acestora să se dispună procedural prin unitatea de parchet competentă.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*