Marti 10 Decembrie 2019, Actualizat acum 343 zile 12:00 am

 

Cartea „Analiză de date în SPSS”, lansată, astăzi, la USV

universitatea-stefan-cel-mare-suceava-300x225Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei organizează miercuri, 25 noiembrie 2015, în amfiteatrul Dimitrie Leonida (corp D, USV), începând cu ora 15:00, lansarea cărţii cu titlul Analiza de date în SPSS, avându-l ca autor pe Marius Marici, asistent universitar dr. la Departamentul de Ştiinţe ale Educaţiei.

Cartea se adresează tuturor celor care realizează un proiect de cercetare pentru elaborarea unei lucrări de licență, disertaţie sau doctorat, precum şi celor care dezvoltă lucrări metodico – ştiinţifice în vederea obţinerii gradului didactic I în învăţământul preuniversitar. Lucrarea oferă o perspectivă clară asupra analizei cantitative de date în contextul cercetării ştiinţifice moderne, adresându-se domeniului ştiinţelor sociale, în special, dar şi altor domenii care utilizează în cercetare analiza statistică a datelor.

Alături de invitaţii manifestării, Rectorul USV, prof. univ. dr. ing. Valentin POPA şi membrii conducerii Facultăţii şi Departamentului de Ştiinţe ale Educaţiei, sunt aşteptaţi să participe profesori din comunitatea academică suceveană, din învăţământul universitar şi preuniversitar, precum şi studenţi aflaţi în parcursul academic al studiilor de licenţă, masterat sau doctorat.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*