Miercuri 08 Mai 2024, Actualizat acum 128 zile 12:00 am

FOTO! Mii de credincioși la sfințirea Mănăstirii de maici de la Rădăuți, oficiată de Patriarhul României

radauti10Peste două mii de persoane s-au adunat la slujba de sfințire a Mănăstirii de maici de la Rădăuți „Intrarea Maicii Domnului în Biserică”, care a fost ridicată în apropierea Aşezământului de copii “Sfântul Ierarh Leontie”.

Printre cei prezenți se numără mai mulți preoți, președintele CJ Suceava, Cătălin Nechifor, prefectul Constantin Harasim, dar și parlamentari, printre care Steliana Miron, care a mers la slujbă însoțită de fetița sa.

La slujba de sfinţire participă și ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, Înalt Preasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei, Înalt Preasfinţitul Calinic al Argeşului, Înalt Preasfinţitul Ioachim al Romanului, Înalt Preasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, vicarii patriarhali: Preasfinţitul Episcop – Vicar Varlaam Ploieşteanul şi Preasfinţitul Episcop – Vicar Ironim Sinaitul, Preasfinţitul Ambrozie al Giurgiului, Preasfinţitul Corneliu al Huşilor şi Preasfinţitul Macarie al Europei de Nord.

like-facebookCei care nu au avut loc în interior, au putut asista la slujbă din curte.

Încurajăm lucrarea făcută și încurajăm toții românii și Bucovina. Este o grădină a credinței și a culturii, tradiției dar și a bunei gospodăriri. Omul gospodar este domnitor pe moșia lui și este un domn creștin și harnic. Așa se numea Ștefan cel Mare și de la Ștefan cel Mare am învățat toți să fim gospodari. Lucrăm pământul și îl binecuvântăm cu rugăciune, îl facem roditor cu ajutorul lui Dumnezeu prn muncă. Deci, noi avem o admirație deosebită față de Bucovina, are o asemănare cu Banatul nostru dar totuși bucovinenii sunt mi credincioși decât bănățenii și aș zice chiar că îi întrec pe toți cu mulțimea mănăstirilor bine organizate și bine înfrumusețate. Sunt mănăstiri în toată țara dar aici în Bucovina sunt cele mai frumos pictate  și de aceea este o zonă a țării deosebit de frumoasă și de admirată .Nu numai în țară la noi ci și peste hotare. Vă felicităm pe toți bucovinenii și simbolul Bucovinei este Suceava-Cetatea de Scaun a slăvitului Voievod Ștefan cel Mare care a fost luptător și apărător al dreptei credințe nu numai pentru Moldova ci și pentru întreaga Europă. Să ne ajute bunul Dumnezeu să păstrăm credința,cultura creștină românească și frățietatea între noi”, a spus Patriarhul Daniel.

FOTO! Patriarhul României a ajuns la Rădăuți

După Sfânta Liturghie, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Daniel, va primi titlul de Cetăţean de onoare al judeţului Suceava.

 


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*