Vineri 17 Mai 2024, Actualizat acum 137 zile 12:00 am

Încă 10 km de drumuri județene vor fi modernizate până la sfârșitul anului. Vezi pe ce traseu!

Presedintele CJ Catalin NechiforPreședintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor, a declarat, marți, în cadrul unei conferințe de presă, că în acest an au fost efectuate lucrări de modernizare pe aproximativ 35 de km de drumuri judeţene cu fonduri de la bugetul propriu al Consiliului Judeţean.

„Anul acesta am efectuat foarte multe lucrări din bugetul propriu în principal tratamente bituminoase, covoare de asfalt, îmbrăcăminte ușoară dar și marcaje rutiere. Discutăm de 35 de km de drum care s-a făcut în plus față de ce aveam până acum. Poate nu pare suficient de mult însă rețeaua de drumuri județene este foarte amplă, avem 1153 de km”,  a spus Nechifor, dând ca exemplu Cornu Luncii, Mălini, Breaza, Vulturești, Valea Glodului, Valea Moldovei, Marginea,Volovăț și Mihoveni-Costâna.

like-facebookEl a amintit că pe alte tronsoane se lucrează cum ar fi Burla-Podu Vlădichii. Până la sfârşitul anului, potrivit lui Nechifor se vor mai moderniza încă 10 km de drumuri judeţene.

„Anul acesta an făcut 35 de km dar în scurt timp de vor mai adăuga încă 10 km care sunt pe traseul Fălticeni-Rotopănești-Horodniceni, Burla- Vadu Vlădichi și Baineț-Mușenița. Aceste trei proiecte sunt în lucru în acest moment.Vom putea spune în scurt timp că anul acesta 50 de km de drumuri județene au intrat ca și dezvoltare suplimentară.  Momentul de bilanț va fi anul viitor când o să spunem exact ce am făcut din 2012 până în prezent”,  a mai spus Nechifor, care a precizat că piesa forte a acestor drumuri este Transrarăul la interes național alături de Transfăgărășan și Transalpina.

Pe lângă lucrările de modernizare, din banii Consiliului Județean au fost finanțate și lucrări de marcare pe 268 de km -marcaje axiale şi, în premieră, s-au executat 102 treceri de pietoni, în localităţile în care există şcoli în aproprierea drumurilor judeţene.

Totodată, au fost montate 229 de indicatoare de circulaţie de diferite tipuri, iar în zilele următoare se va lucra şi la semnalizarea corespunzătoare a Aeroportului Suceava.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*