Sâmbătă 11 Mai 2024, Actualizat acum 131 zile 12:00 am

Consilierul județean Vasile Ilie: Prima cursă care va veni pe aeroportul Salcea va sosi pe 12 noiembrie, dar a doua cursă când va sosi?

vasile ilieChiar dacă au inițiat și au depus proiectul de modernizare a aeroportului la Ministerul Transporturilor, foștii șefi de la Consiliului Județean(CJ), în frunte cu Gheorghe Flutur,  nu au fost invitați la momentul festiv de duminică, 25 octombrie, de la Aeroportul Salcea-Suceava.
Consilierul județean PNL, Vasile Ilie, fost vicepreședinte al Consiliului Județean Suceava în mandatul trecut a criticat într-o conferință de presă  finalizarea cu întârziere a unor proiectelor începute de PDL.
like-facebook
El îi  cere  șefului administrației județene, social-democratului Cătălin Nechifor, să se implice în mod direct  pentru finalizarea investiţiilor, amintind faptul că unele proiecte  sunt finalizate cu foarte mare întârziere dând ca exemplu modernizarea Aeroportulului Salcea- Suceava.
Un alt proiect este  Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor iar  din cauza neîncheierii proiectului fiecare zi de întîrziere aduce pierderi financiare sucevenilor şi primăriilor. Printre altele, proiectul prevede construirea şi darea în folosinţă a două gropi ecologice de gunoi, la Moara şi la Pojorîta, şi desemnarea unui operator pentru gestionarea deşeurilor.

„Peste 50  la sută dintre primării și din deșeurile din județul Suceava trebuie colectate  la depozitul de la Moara. Acest depozit nefiind pus în funcțiune face ca primăriile să plătească bani mulți pentru transportul în altă parte.  Primul proiect din țară depus de către minte la Ministerul Transportururilor  a fost modernizarea Aeroprtului Salcea,…. prima cursă care va veni pe aeroportul Salcea va sosi pe 12 noiembrie, dar a doua cursă când va sosi?”,  a spus Vasile Ilie. 

Un alt proiect început de PDL și nefinalizat de către actualui Guvern este șoseaua de centură a Sucevei , consilierul județean susținând că ar fi bine ca la viitoarea rectificare Guvernul să aloce bani pentru finalizarea acestei investiții.
Vasile Ilie a spus că nu  a fost invitat de către actuala conducere a Consiliului Județean și nici de conducerea Aeroportului la inauguarea care va avea loc duminică. 

Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*