Consilierul independent Adrian Arămescu a cerut identificarea de fonduri care să permită mutarea sucevenilor care locuiesc într-un cămin cu destinaţie socială al Colegiului „Petru Muşat”, fostul Grup Școlar nr 2 din Suceava. Imobilul cu pricina reprezintă un pericol nu numai pentru elevii care învaţă în preajmă ci și pentru vecini. Clădirea este în vecinătatea Liceului și a inspectoratului Școlar Județean, a unui așezământ de copii și a unor case locuite.
În căminul cu pricina locuiesc 40 de familii cu copii, precum şi 4 tineri care au ieşit din sistemul instituţionalizat de protecţie socială. Pe lângă restanţele la utilităţi, aceştia au datorii la plata chiriei, mulţi dintre ei fiind acţionaţi în instanţă de compartimentul specializat al Primăriei.
„Căminul este o ruşine,cei care locuiesc acolo aruncă gunoi pe geam şi îşi pun rufele la uscat, într-o zonă frecventată de elevi, de aceea nu putem să mergem la infinit şi să-i menţinem acolo, cu cheltuieli repetate pentru întreţinere şi reparaţii”, a spus Arămescu.
Primarul Ion Lungu susține că problema nu poate rezolvată peste noapte dar se va avea în vedere întocmirea de proiecte pentru construirea de locuinţe sociale cu finanţare europeană nerambursabilă, în programarea 2014-2020 existând fonduri prevăzute în acest sens.
„Noi am făcut nişte eforturi, când acest cămin era chiar în cadrul liceului. L-am separat de liceu, iar astăzi este administrat de municipalitate. Intenţionăm să construim mai multe locuinţe sociale pentru aceste categorii de persoane care nu au venituri şi sper să reuşim să facem acest lucru. Până un alta, în această iarnă nu avem soluţii şi trebuie să îi ajutăm să treacă iarna”, a spus Lungu.