Sâmbătă 20 Aprilie 2024, Actualizat acum 110 zile 12:00 am

Bărbat condamnat la închisoare după ce și-a înjunghiat nora

judecatUn bărbat de 51 de ani din comuna Dorna Arini a fost condamnat de magistrații Tribunalului Suceava la cinci ani de închisoare pentru tentativă de omor. El și-a înjunghiat nora.

Ioan Chiriloaia trebuie să plătească 175 de lei cheltuieli de spitalizare către Spitalul municipal Vatra Dornei, 1.230,12 lei cheltuieli de spitalizare către Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, 1.256,34 de lei reprezentând despăgubiri civile – transport santiar şi asistenţă medicală de urgenţă către Serviciul de Ambulanţă Judeţean Suceava, dar şi 1.700 de lei către stat cu titlu de cheltuieli judiciare. Decizia nu este definitivă.

like-facebookPotrivit procurorilor, în data de 14 mai 2015, pe fondul consumului de băuturi alcoolice şi al unui conflict domestic, spontan, înarmat cu un cuţit de bucătărie, apt de a produce moartea, a exercitat cu intenţie acte de violenţe asupra norei sale Loredana C., de 26 de ani, din satul Cozăneşti, comuna Dorna Arini, aplicându-i o lovitură puternică de cuţit în zona toracică – supero externă mamară, cauzându-i leziuni grave ce au necesitat pentru vindecare de un număr de 25 – 30 de zile de îngrijiri medicale şi care i-au pus în primejdie viaţa acesteia.

Cei doi s-au certat după ce nora l-a rugat să nu mai țipe și să închidă ușa pentru că fetița ei era bolnavă și dormea. Nervos, socrul femeii a început să o amenințe, apoi a luat un cuțit și a înjunghiat-o în torace.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*