Vicepreședintele CJ, Ilie Niță, nu face parte din noul Birou Permanent Județean al PNL Suceava. Niță a fost exclus din PNL de Colegiul Director al PNL Suceava în urmă cu mai bine de două luni, însă decizia liberalilor suceveni a fost contestată la Comisia de Arbitraj al PNL care a hotărât că acesta rămâne în partid și rămâne vicepreședinte al CJ Suceava.
Noul președinte al PNL Suceava- aripa veche din PNL, deputatul Dumitru Pardău, a declarat, marți, că soarta lui Ilie Niță se află în soluționare la București.
„Eu sunt unul care am votat pentru excluderea lui Ilie Niță din PNL”, a spus Pardău.
Pardău a afirmat că „PNL nu a funcționat cum trebuie la Suceava … o știți mai bine… Mi s-a propus această funcție cu un birou….Am fost sprijiniți de colegii mei din județ. Nu am venit să facem analiza trecutului”.
El a lăsat să se înțeleagă că vinovat de situație este nimeni altul decât fostul copreședinte PNL deputatul Alexandru Băișanu.