Joi 28 Martie 2024, Actualizat 12:00 am

Femeie- pericol public. A înjunghiat un tânăr pentru că i-a cerut să se liniștească. Vezi decizia judecătorilor!

cutit-680x365Suceveanca acuzată că a înjunghiat cu cuțitul un tânăr a fost pusă de  Tribunal, luni, sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile. Decizia nu este definitivă, putând fi atacată la Curtea de Apel in 48 de ore.

Maria Arabela Lupu, în vârstă de 21 de ani, din Suceava, a fost arestată la sfârșitul lunii iulie 2015, de către Tribunalul Suceava  sub aspectul infracțiunii de omor.

like-facebookPotrivit anchetatorilor, tânăra a înjunghiat fără motiv un tânăr în vârstă de 28 de ani, fapta petrecându-se la începutul lunii trecute într-o garsonieră de pe strada Mărăşeşti.

Maria Arabela Lupu a fost adusă în cătuşe luni, în jurul prânzului, la Tribunalul Suceava, după ce cu o zi înainte a fost reţinută pentru 24 de ore şi încarcerată în arestul poliţiei judeţene.

Potrivit anchetatorilor, în noaptea de 31 mai /1 iunie a.c., sucevenaca a fost împreună cu tânărul pe care a fost la un pas să-l omoare, Ciprian G., prin mai multe locuri din oraş, inclusiv acasă la victimă, distrându-se și consumând băuturi alcoolice. În jurul orei 1.00, cei doi s-au dus la garsoniera unei prietene de-a inculpatei din blocul 48 A, unde se mai afla încă un bărbat, Victor C..

Pe fondul consumului de alcool, la un moment dat discuţiile au degenerat, iar Victor C. a insultat-o şi a lovit-o pe inculpată, după care, la cererea acesteia din urmă, dar şi a proprietarei garsonierei, agresorul a părăsit locuinţa.

După plecarea respectivului, arată anchetatorii, Maria Arabela Lupu a început să facă ameninţări la adresa celui care o lovise, afirmând că dacă ar fi în faţa ei ar băga cuţitul în el. Pentru a-i convinge pe cei de faţă că vorbeşte serios a luat un cuţit de bucătărie cu lama de aproximativ 10 centimetri. Prietenul cu care petrecuse în acea seară i-a cerut să lase cuţitul jos şi să se liniştească, însă în acel moment s-a petrecut tentativa de omor.

Maria, fără a sta prea mult pe gânduri, l-a înjunghiat pe Ciprian G. cu cuţitul în zona hemitoracelui stâng, la mică distanţă de cord. După agresiune, victima a fost transportată la spital, unde a fost supusă unei intervenţii chirurgicale şi a rămas internat aproximativ o săptămână, medicii legişti stabilind că viaţa i-a fost pusă în primejdie.

Maria Arabela Lupu poate fi considerată un real pericol public. Ea este cercetată şi într-un dosar al Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, pentru o agresiune petrecută pe 5 iulie a.c.. Atunci, ea împreună cu o soră de-a ei, au bătut-o pe o tânără în faţa unui bar din cartierul Burdujeni.

Victima de atunci a declarat la poliţie că inculpata i-a reproşat că stă de vorbă în bar cu duşmani de-ai ei, persoane care au legătură cu o agresiune pe care a săvârşit-o ea anterior pe strada Mărăşeşti.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*