Miercuri 08 Mai 2024, Actualizat acum 128 zile 12:00 am

Dezastru ecologic pe râul Bistrița. Primarul din Broșteni îi îndeamnă pe localnici să nu folosească apa pentru adăpatul animalelor

Foto: Monitorul de Suceava

Foto: Monitorul de Suceava

Situație extrem de gravă din punct de vedere ecologic petrecută, miercuri, pe râul Bistrița. Apa a fost poluată cu substanțe toxice provenite din fosta exploatare minieră Isipoaia.

Potrivit directorului Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA) Suceava, Daniel Drăgoi, timp de două ore, din fosta mină Isipoaia, care a aparţinut de Leşu Ursului, s-au scurs aluviuni care au contaminat grav râul Bistriţa, debitul crescând de la 15 litri/secundă la nu mai puţin de 150 de litri/secundă după ce două diguri au cedat la fosta exploatare minieră, râul căpătând un aspect portocaliu.

like-facebookS-a produs o acumulare de ape de mină în reţeaua de lucrări miniere subterane, iar această acumulare de ape a debuşat spre lucrările de închidere executate de MinBucovina la mina Isipoaia. Acumularea de ape a străpuns două diguri de beton armat, care au cedat, iar prin cele două conducte de evacuare de dimensiune mare, cu un debit de 150 de litri/secundă, de 10 ori mai mare decât normal, apa uzată s-a scurs în râul Bistriţa”, a precizat, pentru Monitorul de Suceava, Adriana Iordache, director al Gărzii Regionale de Mediu Suceava.

Reprezentanți de la SGA Suceava, Garda de Mediu Suceava şi ISU Suceava au preluat probe ce vor fi analizate. Între timp, reprezentanții Primăriei Broșteni au informat locuitorii să nu folosească apa din râu.

„Ca urmare a deversării în râul Bistrița a apei din fostele galerii ale exploatării miniere Isipoaia, vă atenționăm să nu folosiți apa din râul Bistrița pentru adăpatul animalelor sau în alte scopuri care ar putea pune în pericol sănătatea”, susțin reprezentanții Primăriei Broșteni.

Mina Isipoaia a fost închisă total în 2013. Rezultatele probelor prelevate și analizate vor fi cunoscute în cursul zilei de joi.

 


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*