Sâmbătă 18 Mai 2024, Actualizat acum 138 zile 12:00 am

A murit unul dintre cei mai apreciați profesori suceveni

cernomazuUnul dintre cei mai apreciați profesori suceveni, Dorel Cernomazu, cunoscut cercetător, a murit. Profesor al Universității Ștefan cel Mare din Suceava, acesta s-a născut la data de 26 mai 1947 în comuna Zorleni din judeţul Vaslui și a urmat cursurile elementare în localitatea natală, iar liceul l-a făcut în Bârlad.
A studiat apoi la Facultatea de Electrotehnică, Institutul Politehnic “Gheorghe Asachi” din Iaşi.

like-facebookAcesta era membru al Comisiei de Inventică a Academiei Române şi a devenit coordonator de doctorat din anul 2000. Cernomazu a obţinut o serie de premii şi medalii importante la târguri de inventică, atât din ţară, cât şi din străinătate, printre care se numără şi: Medalia de aur “Henri Coandă”, acordată în 1994 de Comisia de Inventică a Academiei Române, Titlul de “Inventator de elită” clasa I-a acordat, în 1992, de Comisia de Inventică a Academiei Române, precum şi Ordinul tehnico-ştiinţific Leonardo da Vinci, acordat, în 2006, pentru întreaga activitate în domeniul inventicii.

Dorel Cernomazu a fost cetăţean de onoare al municipiului Suceava.
El s-a stins din viață în noapte de vineri spre sâmbătă, la Roman.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*