Sâmbătă 18 Mai 2024, Actualizat acum 138 zile 12:00 am

Casa unui bărbat din Horodnic de Sus, incendiată intenționat

incendiu casa 6Militarii Detaşamentului de Pompieri Rădăuţi, împreună cu lucrătorii Serviciilor Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă ale localităţilor Marginea şi Voitinel, au intervenit, sâmbătă, cu şase autospeciale şi o ambulanţă SMURD pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la gospodăria Mariei B., din comuna Horodnic de Sus.

La sosirea echipajelor, focul se manifesta violent la casa de locuit şi la bucătăria de vară, existând pericolul de propagare la anexele gospodăreşti şi la două locuinţe învecinate.

Au ars mansarda casei de locuit (din lemn) pe o suprafaţă de 100 de metri pătraţi, planşeul casei, precum şi bucătăria de vară şi o anexă pe o suprafaţă de 100 de metri pătraţi. S-au degradat pereţii locuinţei şi bunuri casnice.

Pe timpul intervenţiei, echipajul pompierilor paramedici SMURD a acordat primul ajutor medical proprietarei, care a suferit un atac de panică, după care au transportat-o la Centrul de Primire Urgenţe Rădăuţi, pentru investigaţii suplimentare şi tratament de specialitate.
Cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost folosirea intenţionată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul.

Pompierii au salvat parterul casei de locuit, anexele şi cele două gospodării învecinate.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*