Forumul Democrat al Germanilor (FDG) din România – Regiunea Bucovina a sărbătorit, sâmbătă după-amiază, 25 de ani de la înfiinţare, precum şi cea de-a XIII-a întâlnire a germanilor din Bucovina, printr-o pardată a portului popular tradițional al minorității germanle și o festivitate de înmânare a diplomelor și medaliilor jubiliare.
Ieri, la eveniment au fost prezenți și delegația Regiunii Schwaben din Germania, condusă de președintele Jurgen Reichert cu care Suceava este înfrăţită, în frunte cu preşedintele Consiliului Regional Schwaben, atașatul cultural al Ambasadei Germaniei la Bucureşti, conducerile Forumurilor Democarte ale Germanilor din Cernăuți,Bacău, Piatra Neamț, Rodna.La parada portului popular și programului artistic s-au alăturat formațiillor minorităţii germane și formațiile minorității polone din Poiana Micului şi ucraineane-formația Kazacioc din Bălcăuți.
Gerlinde Gheorghiu, preşedinta Forumului German din Bucovina, a înmâna diplome,medalii și plachete din partea forumului președintelui Regiunii Schwabe, Jurgen Reichert, șefului administrației județene Suceava, Cătălin Nechifor, atașatului cultural al Ambasadei Germaniei la București precum și altor persoane se implică în păstrarea și promovarea tradițiilor minorități germane și conducerii formațiilor minoritții polone și ucrainenne invitate la manifestare.
„De-a lungul timpului, această comunitate a germanilor a contribuit foarte mult la dezvoltarea acestui spirit al Bucovinei alături de celelalte minorități.Ce poate fi mai frumos în construcția europeană decât această formulă de amestec dintre minorități din partea de sud a Bucovinei-partea românească și partea de nord în partea ucraineană. Trăim toate minoritățile într-o bună colaborare,cele 12 minorități prezente aici au construit un teritoriu aparte în care modul de lucru, de viață și de bordare este foarte bine înțeles de către toți și este respectat în Europa. Suntem la un moment aniversar și vreau să vă urez <La mulți ani> și iar în continurae vă susține în ceea ce faceți”, a spus Nechifor.Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia