Vineri 17 Mai 2024, Actualizat acum 137 zile 12:00 am

Pensiuni, hoteluri, piscine și ștranduri din județ amendate de comisarii de la Protecția Consumatorului

furt hotelComisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Suceava a verificat, în cursul lunii trecute, o serie de zone de agrement din judeţ, dar şi câteva unităţi de cazare turistică. Au fost 52 de controale la pensiuni şi hoteluri din judeţ, iar comisarii au dat 29 de amenzi în valoare de 38.850 de lei. De asemenea, au fost oprite de la comercializare produse în valoare de 7.350 lei.

Printre deficienţele constatate se numără lipsa etichetelor cu elemente de identificare a produselor alimentare ce constituiau materie primă, lipsa preţurilor sau lipsa atenţionării asupra alergenilor în lista de meniu, conform Regulamentului C.E. 1169/2011.

În plus, au fost 47 de verificări privind respectarea prevederilor legale la comercializarea şi etichetarea alimentelor comercializate în chioşcuri şi unităţi de alimentaţie publică din incinta ştandurilor, a piscinelor, a bazinelor de înot, precum şi la prestarea serviciilor din aceste zone, finalizate cu 22 de amenzi în valoare de 24.250 de lei.

Potrivit reprezentanților CJPC, au fost constatate lipsa informaţiilor legate de adâncimea bazinelor, lipsa atenţionărilor şi avertismentelor, lipsa preţurilor sau a informaţiilor referitoare la produselor oferite.

În luna iulie, comisarii de la protecția consumatorului au desfăşurat 377 de acţiuni de control, au dat 157 amenzi în valoare de 177.600 de lei.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*