Sâmbătă 11 Mai 2024, Actualizat acum 131 zile 12:00 am

Mii de oameni au participat la Târgul Meșterilor Populari

targul mestesugarilor (1)Mii de oameni au trecut porțile Muzeului  Satului, situat în apropierea Cetății de Scaun a Sucevei, în cele trei zile  ale Târgului Meșterilor Populari, aflat la cea de-a XX-a ediție.
Meșteri populari din județ, dar și invitați din țară au arătat și de această dată publicului vizitator că tradițiile nu pot fi date uitării și sunt duse mai departe din generație în generație.
Dincolo de nume cunoscute și apreciate de suceveni, dar și de turiști care au urcat pe scena special amenajată în cadrul unor spectacole, invitatul de onoare al acestei ediții a fost interpretul  de muzică populară Benone Sinulescu, care a  susținut un recital de excepție în cadrul spectacolului susținut duminică după-amiază.
targul mestesugarilor (2)Publicul a fost pe măsură, iar cântecele  domniei sale au fost răsplătite cu ropote de aplauze. Interpretul a vrut să demonstreze sutelor de spectatori prezenți că vârsta nu contează atunci când faci ceva din pasiune.

Spectatorii, iubitori ai artei și cântecului popular, au ascultat cu drag piesele muzicale prezentate de interpreți. În public s-a aflat și consulul României  în  Germania, Carmen Augutin, suceveancă care dintotdeauna a iubit muzica.  Și românii care lucrează în străinătate împreună cu copiii, veniți în vacanță, au ținut să vină la  Muzeul Satului.targul mestesugarilor (3)

Elena Chițescu și Cristina sunt două surori din cartierul Burdujeni care studiază la Londra, dar au venit în vacanță la bunici. Acestea au adus cu ele o prietenă din Londra pentru a vizita România.
E ceva frumos. E prima oară când vin la Muzeul  Satului. Ne place ceea ce vedem, ne place cîntecul popular și nu numai. Ne-am cumpărat câteva suveniruri pentru prietenii noștri din Londra”, ne-a spus una dintre surori.
Graztiela Arena este pentru prima oară în România.
Am venit în vacanță aici, la colega mea de școală. Îmi place pentru că peisajele sunt minunate, oamenii, mâncarea…Am vizitat Muzeul Satului, de pe platou am văzut Cetatea de Scaun”, ne-a spus Graztiela.

Trofeul Târgului  Bucovina  pleacă din Suceava
Comisia de Jurizare constituită cu prielejul acestei ediții, desfășurate în Muzeul Satului Bucovinean, în perioada 31 iulie-2 august, formată din Florin Cramariuc-președinte al Asociației Meșterilor populari din Bucovina, Cornel Sitar-reprezentant meșteri Populari, Violeta Enea-șef serviciu Etografie, Maria Crușnischi-muzeograf, Iustina Hurnă-muzeograf, în urma evaluării produselor prezentate de către meșterii participanți,pe baza criteriilor de autenticitate, creativitate, păstrarea tehnicilor de lucru, pe baza materialelor și motivelor tradiționale, a hotărât acordarea Trofeului Bucovina, în valoare de 500 Ron, ex-equo, meșterilor populari Kiss Daniel din Sf Gheorghe și Szilveszter Ferentz din Odorheiu secuiesc.

 


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*