Viceprimarul Sucevei, Lucian Harșovschi, a declarat joi, în cadrul unei conferințe de presă, că firma Pfeiffer care execută lucrările de reabilitare și extindere a rețelelor de apă și canalizare în municipiul Suceava își bate joc de suceveni.
El a spus că până în prezent amenzile aplicate au ajuns la aproximativ 50.000 de lei, ultima în valoare de 2.500 de lei fiind aplicată luni. Viceprimarul a amintit și faptul că firma germană a contestat majoritatea amenzilor.
„Percepția populației vizavi de lucrările la rețele de apă și canalizare este negativă. Și asta din cauza modului de lucru defectuos ale celor de la Pfeiffer care creează foarte mult disconfort. Facem apel și la Pfeiffer și la ACET să readucă la starea inițială zonele pe care intervin și să nu ne dea posibilitatea să aplicăm iar amenzi”, a spus viceprimarul Sucevei.
Harşovschi a criticat și modul cum lucrează SC ACET SA Suceava, operatorul județean de apă și canalizare, care crează un disconfort major al populației. El a afirmat că de la începutul anului și până în prezent, ACET a avut 141 de intervenții atât în spațiul de pe carosabil, cât și pe trotuar.
„Numai că din nefericire în urma acestor avarii rămâne ca după război. Cei de la ACET nu au componenta de readucere la starea inițială și Primăria a tot refăcut în urma acestora”, a spus viceprimarul, au fost făcute de primărie cu bani de la buget ceea ce în opinia sa nu este normal, a spus viceprimarul care a precizat în acest context consilierii locali ai PNL „au temă clară să rezolve aceste probleme să analizeze ce se întâmplă la ACET pentru ca disconfortul populației să fie cât mai mic”.