Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Maramureș efectuează cercetări față de suspecții Precup Gratian Cosminşi Butean Cristian Vasile pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc și față de suspecții Balauta Vlăduţ Constantin, Bălăuţă Andrei Mihai şi Onciu Dumitru Răzvan pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și trafic de droguri de mare risc în formă introducerii ilegale în țară.
În cauză exista suspiciunea rezonabilă că în perioada martie — iulie 2015, suspecții Precup și BUTEAN, prin intermediul suspecților Bălăuţă Vlăduţ, Bălăuţă Andrei şi Onciu Dumitru, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, au procurat din străinătate diverse cantități de cocaină și pastile MDMA (Ecstasy) pe care aceștia le-au introdus în România și le-au distribuit fie direct, fie prin intermediari unor cercuri extinse de consumatori de pe raza județelor Maramureș, Cluj, Bihor, Satu Mare, Suceava.
S-a reținut că inculpații Bălăuţă au creat legături bine structurate în mai multe state din spațiul Uniunii Europene cât și din America Latină, aderând la activitatea de criminalitate organizată a unor rețele transfrontaliere de trafic internațional de droguri cu potențial ridicat de periculozitate (cocaină și comprimate MDMA).
În mod regulat, suspecții Bălăuţă precum și suspectul Onciu s-au deplasat în străinătate de unde au procurat cantități importante de droguri de mare risc, introducându-le în România fie direct, fie prin diferite persoane interpuse.
S-a reținut că suspecții au oferit spre vânzare cantități importante la o singură tranzacție, respectiv minimum 10 grame de cocaină cu sume variind între 80 — 100/gram.
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism — Biroul Teritorial Maramureș împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj-Napoca — Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Maramureș, au efectuat, la data de 15 iulie 2015, 14 percheziții domiciliare pe raza județelor Maramureș, Suceava, Bihor, Vaslui și Satu Mare.
Cu ocazia perchezițiilor domiciliare au fost depistate și ridicate 964 pastile de ecstasy și un gram de cannabis.
Acțiunea a fost efectuată cu sprijinul ofițerilor de poliție judiciară din cadrul Brigăzilor de Combatere a Criminalității Organizate Oradea, Satu Mare, Suceava și Vaslui.
Suportul de specialitate tehnic și informativ a fost asigurat de către Serviciul Român de Informații.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.
Acțiunea a fost efectuată cu sprijinul Inspectoratului Județean de Jandarmi Maramureș.