Joi 16 Mai 2024, Actualizat 12:00 am

Festivalul „Ţara Fagilor în Moldova lui Ştefan”, la Putna

festival putnaPrimăria Putna și Asociația pentru Dezvoltare Locală  Putna organizează în data de 2  iulie, festivalul închinat sfântului Ștefan cel Mare, „Țara Fagilor în Moldova lui Ștefan”. Manifestarea, ajunsă la cea de a VII -a ediție  l-a avut drept inițiator pe Pascal Garnier, președintele Asociației pentru Dezvoltare Locală  Putna.
Evenimentul va începe la ora 13.00, cu parada cailor și a trăsurilor, care, vor străbăte  comuna de la un capăt la altul până în piața agroalimentara, locul desfășurării tuturor evenimentelor.   Urmează  parada portului popular, tineri din Bilca, Straja, Vicov de Sus, Rădăuți și Putna etalându-și frumoasele costume populare lăsate moștenire de către străbuni.  În continuarea programului, va avea un spectacol folcloris susținut de Alexandra Dan, Marinela Cotos, Lăcrimioara Reuț, Andreea Juravle, Andrei Iftime, Denisa Apetre, Mădălina Lupu Popi. 
De la ora 17.00 vor  urca pe scenă  membrii Ansamblului artistic Ciprian Porumbescu din Suceava .  Invitați speciali Margareta Clipa, Alexandru Brădățan, Irina Loghin Și Fuego.Primarul comunei , Gheorghe Coroamă a declarat că evenimentul capătă amploare de la an la an chiar dacă organizarea acestei ediții include multe eforturi. Mănăstirea Putna va rămâne cea mai important ctitorie a domnitorului Ștefan cel Mare. Stefan cel Mare a murit în data de 2 iulie 1504, dupa ce s-a aflat în fruntea Moldovei timp de 47 de ani.
În timpul domniei sale, Ştefan cel Mare a purtat 48 de războaie și a obținut 44 de victorii. A ținut piept Imperiului Otoman, protejând țara de invazia turcilor. Domnitorul a promovat o politică financiară strictă și a emis două monede din argint, a construit și ctitorit 44 de biserici și mănăstiri. Ștefan cel Mare a fost canonizat și trecut în rândul Sfinților în 15 iulie 1992.

„Putna este un etalon nu numai pentru localnici ci pentru întreaga țară și nu numai.   În prima parte a zilei va avea loc un ceremonial militar și religios la Mănăstirea Putna după care va urma sărbătoarea comunei”,  a spus edilul comunei.

 


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*