Sâmbătă 01 Iunie 2024, Actualizat acum 152 zile 12:00 am

O suceveancă celebră, căsătorită cu preşedintele unei importante bănci din România

valeriaPreşedintele uneia dintre cele mai importante bănci din România este căsătorit cu o suceveancă. Stevan van Groningen, preşedintele Raiffeisen Bank are 57 de ani, este olandez, iar de peste un deceniu locuieşte în România. A ajuns prima dată în ţara noastră în perioada în care era canotor profesionist, dar s-a stabilit în Bucureşti mai târziu, după ce a fost numit să conducă Raiffeisen Bank.  El este căsătorit cu fosta canotoare, Valeria Răcilă.

like-facebookAm venit în ţară prima dată în noiembrie 1985. Am mers mai întâi în nord, la Stulpicani (n.r. – judeţul Suceava), acasă la Valeria (actuala soţie, n. re). Acolo am văzut cum arată o localitate, până şi oraşele din zonă fără curent noaptea. Asta mi se părea incredibil de greu de imaginat”, a declarat, pentru Adevărul, Stevan van Groningen.

valeria si sotul eiCei doi s-au cunoscut în perioada competiţiilor sportive. A fost destul de greu să se căsătorească în perioada comunismului.

În perioada aceea, nu te puteai căsători cu un străin, mai ales dacă era din vestul Europei. În ’85, după Campionatul Mondial din Belgia, de la Hazewinkel, eu şi Steven (n.r. – Steven van Groningen, actualul preşedinte al Raiffeisen Bank România) am hotărât să ne căsătorim. Am depus actele, am cerut aprobare şi, după şapte luni, a venit răspunsul, iar în iunie ne-am căsătorit. Alţii au aşteptat şi trei ani sau poate n-au primit-o niciodată. Au fost nişte oameni care au vrut să mă convingă să nu mă căsătoresc, dar le-am explicat: „Am avut posibilitatea de a rămâne peste tot în lume, dar m-am întors acasă. Vreau să fac asta legal şi cred că este destul de fair (n.r. – corect) să-mi daţi aprobare“. N-am vrut să fac probleme lotului naţional, familiei. Ultima persoană care m-a abordat mi-a spus: „Îţi urez succes, dar să nu mai spui la nimeni!”, a povestit, pentru Adevărul, Valeria.

valeria si sotul ei2Suceveanca mărturiseşte că vorbeşte cu copiii săi numai în română, dar soţul său vorbeşte cu ei în olandeză, iar copiii, între ei, vorbesc în engleză.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*