Vineri 26 Aprilie 2024, Actualizat acum 116 zile 12:00 am

Un deputat sucevean vine cu o propunere legislativă pentru soluţionarea problemei de la Rădăuţi

primaria radautiDeputatul PLR de Rădăuți, Constantin Galan,  a depus, miercuri, la Biroul Permanent al Camerei Deputaților  o propunere legislativă privind completarea Legii 215  a aleșilor locali. El a cerut ca această inițiativă legislativă să fie discutată în procedură de urgență dată fiind situația în care se află municipiul Rădăuți.  Parlamentarul  susține în   inițiativa ar trebui să fie o completare a Legii 215, o lege care nu poate fi  modificată prin Ordonanță de Urgență, ci tot prin  Parlament.  

like-facebookPotrivit lui Galan,  acolo unde  unitatea administrativ teritorială nu are  primar, viceprimar și Consiliu Local,  prefectul județului să  fie  împuternicit să desemneze un funcționar public din cadrul Instituției Prefectului care să suplinească  atribuțiile      primarului  inclusiv  cea de coordonator de credite  până la  validarea de alegeri  locale  organizate la  termen, anticipate  sau  parțiale.

Am depus această inițiativă legislativă: Cei care au inițiat Legea 215 nu au prevăzut o astfel de situație și iată că aceasta s-a întâmplat. Angajații Primăriei Rădăuți, dar și locuitorii  orașului nu sunt vinovați de situația în care s-a ajuns. Se putea întâmpla și în alte localități.  Am căutat tot felul de soluții pentru deblocarea situației, am purtat discuții  și până la urma blocajul în care a ajuns municipiul Rădăuți  va fi rezolvat”, ne-a declarat Constantin Galan.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*