Marti 30 Aprilie 2024, Actualizat acum 120 zile 12:00 am

Casa Rădăşeni, deschisă publicului, de Noaptea Muzeelor

muzeul bucovineiDe Noaptea Muzeelor (16 mai 2015), la Muzeul Satului Bucovinean, se deschide spre vizitarea publicului, Casa Rădăşeni.

Muzeul are un patrimoniu de 53 de obiective de arhitectură şi tehnică populară, grupate în două zone. Sectorul aflat în apropierea Cetăţii de Scaun este amenajat pentru vizitare şi cuprinde un număr de 30 de obiective dintre cele mai diverse: case tradiţionale din lemn, anexe gospodăreşti, instalaţii tehnice populare, ateliere meşteşugăreşti, construcţii comunitare, din diferite zone etnografice: Vama, Vicov, Straja, Marginea, Cacica,Şaru Dornei, Câmpulung Moldovenesc, Roşu,Volovăţ, Vicovul de Jos,Straja, Ostra, Rădăşeni, Moldoviţa, Dorna Candrenilor,Mănăstirea Humorului, Holohoşca, Bilca, Pârteştii de Jos, Satu Mare, Sfântul Ilie,Moldoviţa,etc.

Organizat în apropierea Cetăţii de Scaun a Sucevei, Muzeul Satului Bucovinean pune în valoare patrimoniul arhitectonic de factură populară dinŢara de Sus. Cel mai tânăr dintre muzeele în aer liber ale României s-a înfiripat în deceniul al VIII-lea al secolului trecut, când satul bucovinean dispunea de nenumărate monumente de arhitectură populară, şi a prins contur după 1990, când noi gospodării şi instalaţii tehnice populare au fost transferate, reconstruite şi deschise publicului vizitator.

Muzeul Satului Bucovinean a fost inclus pe Lista monumentelor istorice din județul Suceava din anul 2004.

 


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*