

„Cetățeanul, cel căruia noi trebuie să ne adresăm să-i soluționăm problemele, să nu fie obstrucționat. În același timp, trebuie să ne asigurăm că toate lucrările care sunt executate și care sunt în curs de demarare și pe care noi, unele dintre ele trebuie să le începem pe domeniul apelor, să fie rezolvate. Chiar și anumite nereguli pe care ar trebuie să le semnalăm, de exemplu la tăieri ilegale sau pe anumite probleme cu care se confruntă comisari Gărzii de Mediu pe rampele de gunoi, poluare, monitorizare, din județele respective, să fie de fiecare dată aduse la cunoștința noastră. Colegii să poată să interacționeze astfel încât să nu mai fie niciun fel de problemă, întârziere pentru a-și depăși termenele de reglementare și conform legii chiar și mai puțin de 30 de zile”, a spus ministrul Mediului.