Luni 20 Mai 2024, Actualizat acum 140 zile 12:00 am

Accident cu o motocicletă şi două maşini la Adâncata

accident motocicletaUn accident de circulaţie a avut loc, joi seară, pe D.N. 29, la km 7+200 m, în interiorul localităţii Adâncata. Un bărbat de 48 de ani, din comuna Hînţeşti, posesor al permisului de conducere categoria B, în timp ce conducea autoturismul nu s-a asigurat la efectuarea unui viraj la stânga pentru a intra pe un drum comunal neclasificat şi neacordând prioritate de trecere a intrat în coliziune frontal-laterală cu o motocicletă, condusă de un tânăr de 30 ani, din satul Feteşti, posesor al permisului de conducere categoria B.

like-facebookÎn urma impactului motociclistul a fost proiectat pe carosabil şi s-a trântit uşor în partea din faţă a  unui autoturism, care circula din direcţia Zvoriştea spre Suceava, care s-a oprit şi era condus de un bărbat de 39 ani, localnic.

Din accident a rezultat vătămarea corporală a conducătorului motocicletei, care nu purta cască de protecţie.

Cei trei conducători de vehicule au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative şi li s-au recoltat probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză se va întocmi dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „vătămare corporală din culpă” şi faţă de conducătorul motocicletei sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei din care face parte vehiculul”, se arată într-un comunicat al Poliţiei Suceava.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*