Joi 09 Mai 2024, Actualizat 12:00 am

Accident cu două victime produs de un şofer băut, care a părăsit locul accidentului

politie scandal barUn şofer băut a produs un accident rutier, duminică, la Mălini, iar apoi a părăsit locul accidentului. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Suceava, la dispensarul din Mălini s-au prezentat două persoane, care au declarat că au fost victimele unui accident rutier produs pe raza localității, iar conducătorul auto a părăsit locul accidentului.

Din cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, în jurul orei 07.00, pe DJ 209 B, cei doi bărbaţi de 36 și respectiv 21 de ani, ambii din comuna Mălini, se aflau ca pasageri pe bancheta din spate a autoturismului condus de un tânăr de 22 ani, din satul Poiana Mărului, care, datorită neadaptării vitezei într-o curbă la dreapta, a pierdut controlul asupra direcției de mers şi s-a răsturnat de mai multe ori în afara părții carosabile, după care, a părăsit locul accidentului.

like-facebookUlterior, în jurul orei 09.25, la fața locului s-a prezentat tânărul de 22 de ani, care a declarat că este conducătorul autoturismului implicat în accident. Cel în cauză a fost testat cu aparatul alcooltest rezultatul fiind de 0,31 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Victimele au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale, bărbatul de 36 de ani rămânând internat pentru investigații suplimentare. Şoferul s-a ales cu dosar penal.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*