Duminică 19 Mai 2024, Actualizat acum 139 zile 12:00 am

Autorităţile caută soluţii pentru evitarea accidentelor din curba de la Prisaca Dornei

instalare harasim5Autorităţile sucevene caută soluţii pentru a evita accidentele din curba de la Prisaca Dornei, unde joi trei persoane şi-au pierdut viaţa. Prefectul Constantin Harasim ne-a declarat că luni va avea loc o întâlnire la Instituţia Prefectului cu cei de la ATOP, Poliţia Rutieră şi Drumuri Naţionale pentru a constitui o serie de măsuri ce vor fi luate astfel încât tragediile să fie evitate.

like-facebookTrebuie să găsim soluţii pentru a evita astfel de nenorociri”, a declarat Harasim.

Pe DN 17, în satul Prisaca Dornei, în ultimii ani, şi-au pierdut viaţa şapte persoane. În fiecare an s-a răsturnat câte un Tir în aceeaşi curbă.

FOTO şocant! Accident cu trei morţi! Un Tir cu cherestea s-a răsturnat în curtea unei case
Mă simt foarte ameninţată pentru că acum doi ani mi-a murit soţul şi fiica aici în curte şi nu s-au luat măsuri. Mă simt foarte ameninţată şi acesta e al treilea Tir. Şi anul trecut s-a mai răsturnat un Tir, dar nu au fost victime. Acum doi ani a murit soţul meu, cu fiică-mea şi încă două persoane care erau în cabină, şoferul şi respectiv ajutorul. Şi nu s-au luat măsuri, nu s-a făcut nimic. Şi troiţa a fost ridicată. Anul trecut, mi-a rupt-o Tir-ul care s-a răsturnat. Şi acum sunt şapte morţi în total”, a declarat Mariana Călinescu, localnică.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*