Duminică 12 Mai 2024, Actualizat acum 132 zile 12:00 am

Copil în comă alcoolică, dus la spital. A fost găsit mort de beat pe un trotuar

minor beatUn copil, în vârstă de  14 ani, a ajuns, marţi,  în comă alcoolică la Unitatea de Primire a Urgențelor din cadrul Spitalului Județean Suceava. El a fost transportat cu ambulanța la unitatea spitalicească după ce a  fost găsit căzut pe un trotuar de pe strada Jean Bart din cartierul Burdujeni, zonă unde locuiește împreună cu familia.

like-facebookRadu Semian era şi lovit. El este elev în clasa a VII a la Școala Generală nr 10 din cartierul Burdujeni și mai are 6 frați acasă. Părinții sunt la rândul lor neinteresați de copii, tatăl lor este cunoscut ca adept al licorilor lui Bachus, iar mama îi lasă mai tot timpul de izbeliște.
Locatarii din blocul unde locuiește copilul împreună cu restul familiei susțin că „totul a început de când SemianTudor, tatăl celor 7 copii,  s-a apucat de băut, respectiv din 2013”.

Președintele Asociației de  Proprietari, Nicușor Șargan, locuiește în blocul cu respectiva familie și spune că a sesizat Primăria în acest caz, dar și poliția, însă totul a rămas fără vreun rezultat.
„În ziua când am fost citaţi la comisia socială pentru cazul Semian la Primărie, eu am făcut infarct  şi nu m-am putut prezenta. A urmat un răspuns din care reieşea că ceea ce am semnalat nu este adevărat. A urmat o perioadă de scandaluri între soţii Semian cu uşi rupte, bătăi etc. La un moment dat un boschetar  ce era cu el în casă la băut a bătut-o pe Semian Viorica, a învinețit-o că femeia a avut certificat medical  de 20 zile. A fost o anchetă a poliţiei și  nu ştiu cum s-a terminat. Tudor în fiecare zi este mai mult beat decât treaz.  S-au bătut cei doi soţi în faţa copiilor și pe la miezul nopții  și au rupt uşa la intrare. Nu avem  un aer respirabil în casa scării, deoarece lui nu-i place curăţenia. Totul este distrus în casă, ştie şi Primăria, dar nu au luat nici o măsură. La asociaţie are aproape 4.000 lei și nu achită nimic. Copii suferă de foame. Meniul principal: dimineaţa pufuleţi, la amiază cipsuri, seara ce-o mai găsi… foamete ce mai. Când mai vine femeia acasă  le mai face cartofi prăjiţi în ulei rânced. Mâncarea pe care o  ridică de la Cantina Săracilor, mă refer la conserve, nu mai ajunge acasă, e  vândută pe alcool de Tudor Semian”, susține președintele Asociației.

Loading...

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. A băut până nu a mai ştiut de el. Tatăl băiatului găsit mort de beat pe un trotuar, dus la spital | SuceavaNews.ro

Lăsați un comentariu

*