Luni 06 Mai 2024, Actualizat acum 126 zile 12:00 am

Vezi când va fi gata strada Sucevei din Fălticeni!

bulaicon falticeniViceprimarul de Fălticeni, Constantin Bulaicon, susţine că Primăria supervizează toate lucrările care se fac pe strada Sucevei astfel încât acestea să se desfăşoare în condiţii bune. Potrivit acestuia, autorităţile iau zilnic legătura cu şeful de şantier.

like-facebook„În prezent, se execută lucrări de bordurare, pe partea dreaptă, şi deja s-a ajuns cam la jumătate din lungimea străzii. De asemenea, lucrări de frezare şi de refacere a scuarului care va despărţi benzile, scuar pe care va fi amplasat şi iluminatul public. Actuala situaţie este că stâlpii pentru iluminat public, plus toate cablurile, trec prin curţile oamenilor. În momentul în care strada va fi complet reabilitată, pe scuar vor fi stâlpi noi, cu instalaţii noi de iluminat […]Pe strada Sucevei lucrează mai multe echipe. Firma “3 Construct”, mai are câteva lucrări de executat, de fapt, de remediat nişte lucrări care nu au fost foarte bine executate. Poate şi din cauza condiţiilor de iarnă, pe unele porţiuni s-a lăsat terenul acolo unde ei au introdus conductele de apă şi de canalizare. Domnul primar le-a cerut să refacă acele puncte. În acelaşi timp, merg în continuare şi cei care au concesionat lucrarea. Au fost frezate situaţiile existente cu înfundările şoselei, apoi vor fi cilindrate şi aduse la o stare care să nu mai conducă la probleme, în viitor, şi asfaltul nu va mai avea porţiuni de deterioarare. Pentru că ar fi păcat, s-au alocat 40 de miliarde de lei vechi, dintre care 20 de miliarde de la Guvern. O lucrare de anvergură, pentru că, după cum ştim, pe această stradă nu s-au mai executat reparaţii capitale de peste 25 de ani ”, a declarat, la Radio VivaFm, Constantin Bulaicon.

Viceprimarul susţine că lucrările de pe strada Sucevei din Fălticeni vor fi finalizate, cel mai târziu în luna august.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*