
Crima s-ar fi petrecut pe 10 martie, însă bărbatul, după ce a ștrangulat-o de gât, a sunat la 112 reclamând că femeii i s-a făcut rău și nu mai mișcă.
La fața locului a fost găsită femeia, însă cadrele medicale au constatat că aceasta era decedată. Abia în urma necropsiei efectuate miercuri, oamenii legii au aflat că femeia a murit prin asfixiere mecanică a căilor respiratorii.

Culmea că atunci când a chemat ambulanța, bărbatul juca teatru și se dădea marcat de starea în care ar fi ajuns conncubina, spunându-le celor de la SMURD că nu știe ce va face că rămâne singur, că nu se va descurca singur și că îi pare foarte rău că l-a părăsit. El va fi prezentat, vineri, Tribunalului Suceava cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.