Vineri 03 Mai 2024, Actualizat acum 123 zile 12:00 am

Bărbat reţinut după ce şi-a ucis concubina. În faţa medicilor, individul a jucat teatru

si-a strans de gat nevastaUn sucevean a fost reținut, joi, de procurori pentru o perioadă de 24 de ore sub aspectul comiterii infracțiunii de omor. Toader Bondor, în vârstă de 42  ani, din Mihoveni, comuna Șcheia a fost încarcerat de oamenii  legii  pentru că și-a omorât concubina, în vârstă de 55 ani, din aceeași localitate.
Crima s-ar fi petrecut pe 10 martie, însă bărbatul, după ce a ștrangulat-o de gât, a sunat la 112 reclamând că femeii i s-a făcut rău și nu mai mișcă.
La fața locului a fost găsită femeia, însă cadrele medicale au constatat că aceasta era decedată. Abia în urma necropsiei efectuate miercuri, oamenii legii au aflat că femeia a murit prin asfixiere mecanică a căilor respiratorii.
like-facebookPotrivit anchetatorilor, cei doi ar fi consumat băuturi alcoolice  și s-ar fi  certat după care bărbatul a strâns-o de gât.
Culmea  că atunci când a chemat ambulanța, bărbatul juca teatru și se dădea marcat de starea în care ar fi ajuns conncubina, spunându-le celor de la SMURD că nu știe ce va face că rămâne singur, că  nu se va descurca singur și că îi pare foarte rău că l-a părăsit. El va fi prezentat, vineri, Tribunalului Suceava cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*