Joi 16 Mai 2024, Actualizat 12:00 am

Strategia de reparaţii şi modernizări de drumuri judeţene va fi adoptată după aprobarea bugetului Consiliului Judeţean Suceava

cj suceava catalin nechiforPrincipala prioritate pe care preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin – Ioan Nechifor, o are în acest an, cu privire la infrastructura rutieră de rang judeţean este finanţarea studiilor de fezabilitate necesare la proiectul comun cu Consiliului Judeţean Iaşi pentru o rută alternativă, urmând ca finanţarea lucrărilor să se facă cu fonduri europene.

like-facebook„Vrem să prevedem în acest an fonduri pentru studiile necesare programului interjudeţean pe care îl avem în vedere cu Consiliului Judeţean Iaşi pentru ruta alternativă pe care vrem să o modernizăm cu fonduri din Programul Operaţional Regional”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin – Ioan Nechifor.

Tot în conferinţa de presă de ieri, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin – Ioan Nechifor, a reamintit că ruta respectivă are peste 160 de kilometri şi asigură legătura între municipiile Iaşi şi Suceava. Cei aproximativ 80 de kilometri de drumuri judeţene pe care preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin – Ioan Nechifor, vrea să-i modernizeze sunt de la intratea în judeţ prin Dolhasca până la intrarea în Suceava dinspre Ipoteşti, iar din Suceava ar urma să mai fie modernizate alte tronsoane de drumuri judeţene care să facă legătura până la localităţile Vâlcele şi Bălăceana.

“Planul de dezvoltare al infrastructurii rutiere judeţene va fi stabilit după ce vom adopta proiectul de buget pentru anul în curs, şedinţa Consiliului Judeţean Suceava urmând să aibă loc pe data de 13 februarie ”, a precizat şeful administraţiei judeţene, Cătălin – Ioan Nechifor.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*