Marti 21 Mai 2024, Actualizat acum 141 zile 12:00 am

Controale de amploare la Rădăuţi! Opt persoane depistate în timp ce vindeau ilegal ţigări şi alcool

tigari si alcool (16)Controale de amploare au avut loc, joi, în municipiul Rădăuţi. Nu mai puţin de opt persoane au fost prinse în timp ce deţineau sau comercializau ilegal ţigări şi alcool. Au fost confiscate peste 1000 de pachete de ţigarete, dar şi recipiente cu alcool, a fost indisponibilizat un vehicul în valoare de 6000 Euro şi au fost întocmite dosare de cercetare penală pentru cele 8 persoane.

like-facebookPoliţiştii au  efectuat un control într-o zonă comercială din municipiul Rădăuți, fiind identificată o încăpere folosită la depozitarea mărfurilor de către cetățeni ucraineni care efectuează acte de comerț ambulant.

Au fost identificate persoanele care aveau depozitate mărfuri în această locație, respectiv  M. R. de 52 ani, P. K., de  25 ani şi D. O., de  58 ani, toţi din  Republica Ucraina. În interior, a fost identificată cantitatea de 13.800 țigarete de diferite mărci de proveniență Republica Ucraina, Moldova și duty-free și 17 sticle de vodcă de proveniență Republica Ucraina. De asemenea, în incinta zonei comerciale au fost identificați B. C., de  40 ani și S. M., de 59 ani, ambii din municipiul Rădăuţi, care dețineau în vederea comercializării cantitatea de 840 țigarete, respectiv 3.120 țigarete de diferite mărci de proveniență Republica Ucraina, Moldova și duty-free. Cantitatea totală de 17.760 țigarete în valoare de aproximativ 8.800 lei și băuturile alcoolice, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.
Potrivit unui comunicat al IPJ Suceava, în cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ,, contrabandă’’.
Acţiunea a continuat şi în trafic, la ora 19:00,  un echipaj rutier de la Poliţia municipiului Suceava, oprind pe  Calea Unirii din localitate, autoturismul condus de S. G., de 24 ani din localitate. Conducătorul auto era însoţit de B. M. de 29 ani din municipiul Suceava şi  de M. E. de 21 ani din comuna Zvoriştea.

În urma  controlului autovehiculului, s-a constatat că pe bancheta din spate, într-o cutie de carton se aflau 119 pachete de ţigări de provenienţă ucraineană. Suspecţii au fost conduşi la sediul Poliţiei municipiului Suceava, unde în urma controlului amănunţit al autovehiculului, în portbagaj au mai fost identificate 12 recipiente din plastic de 2 l fiecare, neinscripţionate, ce conţin un lichid incolor, ce pare a fi alcool. Autoturismul a fost indisponibilizat, urmând a se dispune sechestrul asiguratoriu asupra acestuia, iar ţigările şi  recipientele  au fost ridicate în vederea confiscării.

Cercetările sunt continuate de Poliţia municipiului Suceava, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de : ,, contrabandă’’, cu cei trei suspecți in stare de libertate,în vederea stabilirii participației fiecăruia la comiterea faptei.

 


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*