Duminică 28 Aprilie 2024, Actualizat acum 118 zile 12:00 am

Sindicaţiştii suceveni acuză politizarea învăţământului preuniversitar

examen profesoriAlianţa Sindicatelor din Învăţământ Suceava acuză politizarea învăţământului preuniversitar, dar şi birocratizarea excesivă a sistemului de învăţământ.

like-facebookPotrivit unui comunicat de presă al Alianţei Sindicatelor din Învăţământ Suceava, „în majoritatea cazurilor, singurul criteriu pentru ocuparea funcțiilor de directori este apartenența la unul dintre partidele aflate la guvernare. Din anul 2007 și până în prezent, nu s-au mai organizat concursuri pentru ocuparea funcțiilor de directori, cei mai mulți fiind numiți prin detașare în interesul învățământului. Așa s-a ajuns ca aceste funcții să fie ocupate și de persoane compromise moral și profesional, așa cum s-a întâmplat și se întâmplă și în prezent. Este momentul să înceteze acest „provizorat” permanent la conducerea unităților de învățământ preuniversitar de stat, care nu servește intereselor sistemului și să se procedeze la organizarea concursurilor de ocupare a funcțiilor de directori și directori adjuncți din unitățile de învățământ. Singurele criterii pe care trebuie să le îndeplinească cei care ajung într-o funcție de conducere în învățământ sunt competența profesională și calitățile morale”.

Sindicaliştii din învăţământul sucevean susţin, de asemenea, că există o birocraţie în sistemul de învăţământ care mai mult complică lucrurile îngreunând activitatea personalului didactic.

La nivelul unităților de învățământ sunt constituite peste 40 de comisii, din care personalul didactic trebuie să facă parte, în cadrul cărora se întocmesc diferite documente și evidențe – peste 400 – , majoritatea fără nici o însemnătate și utilitate practică și care nu fac decât să îngreuneze activitatea personalului didactic, în detrimentul calității actului educațional.Birocrația din sistem a ajuns la cote inimaginabile și acest flagel trebuie să înceteze”, se arată în comunicatul de presă.

Toate aceste probleme, dar şi altele semnalate de sindicalişti, au fost trimise, printr-o adresă, preşedintelui României, Klaus Iohannis, în speranţa că vor fi soluţionate.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*