Autorităţile au declanşat procedurile de închidere a unei mine din judeţul Suceava. Este vorba de mina de cupru Leşu Ursului din Broşteni, care a aparţinut Companiei Naţionale a Metalelor Preţioase şi Neferoase- Remin Baia Mare, dar care este administrată, acum, de societatea comercială Conversmin SA Bucureşti.
Mina Leşu Ursului – Uzina de Preparare Tarniţa (construită pe teritoriul comunei Ostra) a fost una dintre cele mai mari din Suceava, în ea lucrând, în perioada 1965- 2006 nu mai puţin de 45.000 de oameni.
În 1984, aceasta produce un milion de tone de minereu de cupru. Pentru a asigura cazare pentru miile de muncitori pe care mina îi avea, administraţia de atunci a construit acolo nu mai puţin de 1.000 de apartamente şi cămine de nefamiliştri, care, în prezent, nu sunt decât nişte ruine.
Mina a fost închisă în decembrie 2006, ca urmare a neprofitabilităţii acesteia,iar acum Conversmin alocă nu mai puţin de şapte milioane de euro, adică 28,7 milioane de lei, fără TVA, pentru închidere şi ecologizare.
Procedurile de stabilire a firmei care urmează să se ocupe de închiderea marii exploataţii miniere vor începe pe 2 februarie 2015, iar termenul de finalizare a lucrării este de 21 de luni de la data adjudecării contractului.
ce ati facut cu iliescu facem si acum
hoti din guvern parlament toti jos ce dreac ne e frica de hoti