Luni 13 Mai 2024, Actualizat acum 133 zile 12:00 am

Băișanu: „La Dumbrăveni vom organiza alegeri, la fel ca peste tot de unde ne-au plecat liderii de organizații”

Gheorghe Flutur si Alexandru BaisanuLiderul organizației județene a PNL, Alexandru Ștefan Băișanu, a declarat că  în Dumbrăveni vor  avea loc  alegeri în rândul organizației pentru desemnarea unui nou președinte al organizației locale. El a spus că va avea o întâlnire cu membrii organizației liberale și se va trece la alegeri.

like-facebookVom trece la acțiuni pas cu pas vizavi de organizarea de alegeri acolo. Vom vedea care din actualii lideri se poziționează cel mai bine în cadrul organizației și vom vedea o nouă formulă de conducere , la fel ca peste tot de unde ne-au plecat primarii care era și președinți de organizații. Am procedat la fel la Crucea și Panaci. Nu facem organizații noi, nu inventăm,ele au fost, am avut organizații peste tot în județ, acolo unde au plecat  liderii partidului la PSD   grație acelei ordonanțe minunate cu care s-a plecat. Unii au plecat la PLR, dar la Tribunal  au dat-o cotită. Nu știu unde sunt înscriși  toți cei care au plecat, dar dacă  s-au înscris la PLR înseamnă că de fapt nu s-au înscris nicăieri. Dumnezeu să le dea sănătate și să facă ceva pentru comunitățile lor. Esențial este că suntem o echipă și mergem mai departe”,  a spus Băișanu.

Primarul din Dumbrăveni, Ioan Pavăl, a devenit independent. Primarii PNL care s-au înscris în PSD sunt Gheorghe Fron din comuna Cornu Luncii, Vasile Petroaie din comuna Drăgoieşti, Ioan Oros din comuna Ostra, Ion Vasiliu din comuna Preuteşti, Dorin Rusu din comuna Crucea, Ioan Onufrei din Marginea şi Gheorghe Ştreangă din Frătăuţii Noi.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*