Duminică 28 Aprilie 2024, Actualizat acum 118 zile 12:00 am

Anomaliile blatului anchetat de FRF. Rapid CFR Suceava, prima echipă anchetată de FRF pentru jocuri trucate

rapid cfr suceavaCazul Rapid CFR Suceava, prima echipă din România anchetată în mod oficial de către FRF pentru jocuri trucate, revine în actualitate. Cotidianul ProSport a publicat la finalul anului trecut o serie de materiale în care a fost atrasă atenţia asupra suspiciunilor de blat la un meci al sucevenilor cu ACS Berceni. Atunci, gazdele de la Berceni reuşeau să întoarcă scorul şi să câştige cu 3-2 un meci în care au fost conduşi cu 2-0 în minutul 72. „Blat ordinar sau prostie crasă?” şi ”2/1. Blat sau prostie?”, titrau publicaţiile din Suceava după partida din liga a doua.
like-facebookÎn demersul jurnalistic făcut de ProSport apărea un amănunt important. Într-un articol publicat pe 16 octombrie 2014, fotbalistul Dorin Semeghin şi preşedintele lui Rapid CFR, Dumitru Moldovan, recunoşteau pentru ProSport faptul că au fost anchetaţi de către Departamentul de Integritate de la Federaţia Română de Fotbal. Partida cu probleme nu era cea cu ACS Berceni, ci meciul cu Unirea Târlungeni, joc disputat în ultima etapă din sezonul trecut, partidă pe care sucevenii o câştigau pe teren propriu cu 4-2.

„Ofiţerul de integritate, da! Ne-a intrebat pe toţi despre un meci, ce ştim despre acel meci. A venit şi ne-a interogat pe toţi, toată echipa, la stadion, dar i-am spus că nu ştiu nimic. Ne-a întrebat ce s-a întâmplat la meciul cu Târlungeni, dacă am simţit ceva. Păi cum să simt ceva dacă i-am bătut cu 4-2 şi am dat trei centrări de gol?”, spunea atunci Semeghin.

Fotbaliştii de la Unirea Târlungeni au făcut deplasarea la Suceava şi au fost cazaţi la o pensiune deţinută de familia lui Mircea Negru, atacantul lui Rapid CFR. După noaptea de cazare, cei de la Târlungeni au fost depăşiţi clar, iar Mircea Negru, gazda lor, a reuşit să înscrie toate cele patru goluri.

„Cele două echipe au băut împreună cu o noapte înainte de meci, chiar la pensiunea fratelui lui Negru. A doua zi erau atât de mahmuri încât cei de la Târlungeni şi-au uitat echipamentele la pensiune”, au susţinut unele surse.

Sursa: Monitorul de Vrancea


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*