Zeci de persoane s-au solidarizat și au venit să ajute la decongestionarea locației unde a fost sediul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților și a Seminarului Teologic Suceava. Vineri, la locul respectiv se mai aflau pompierii militari care încă interveneau pentru a înlătura orice risc şi pentru stinge o eventuală scânteie care ar fi rămas printre fiarele și lemnele rămase în urma incendiului care a cuprins, joi dimineață, întregul imobil.
„Îmi pare rău că vedem așa ceva în fața ochilor. Am venit să fiu alături de preoți, trebuie să fim alături nu numai în clipele frumose, ci și la greu. Am scos doar cărți. Aici a fost biblioteca Arhiepiscopiei. Nu a rămas nimic, ci doar niște cărți, dar nu cred că se va mai recupera ceva din ele”, ne-a spus suceveanul.
„Este un necaz mare pentru biserică în primul rând. Rămâi fără cuvinte când ai așa ceva în fața ochilor. Biserica trebuie să rămână unită și la bine și la greu. Să ne amintim că IPS Pimena fost alături de oameni la inundații, a ajutat la ridicarea caselor, s-a implicat, nu a putut sta deoparte de oameni. Nici noi nu putem sta indiferenți față de această situație”, ne-a spus preptul Marici Mihai.
Potrivit unei evaluări preliminare pompierii au precizat că au ars în totalitate clădirea seminarului (compusă din săli de curs, spaţii de cazare, bucătărie, sală de mese), dar şi birourile Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, cu o suprafaţă construită de 936 de metri pătraţi şi suprafaţa desfăşurată de 2.700 de metri pătraţi. Flăcările au mai cuprins clădirea centralei termice pe 169 de metri pătraţi şi un alt corp de clădiri în care se aflau o şcoală de muzică şi depozite de cărţi, pe o suprafaţă de 200 de metri pătraţi.


































































