Un tânăr de 19 ani a fost reţinut, marţi, de oamenii legii, iar un minor de 15 ani este cercetat sub control judiciar după ce, în noaptea de 3 spre 4 ianuarie, au furat banii pentru colindători ai unei bătrâne de 72 de ani din comuna Poiana Stampei.
Bătrâna a declarat, fără a putea preciza la ce oră, că a auzit un zgomot, s-a trezit și a observat două siluete. Cele două persoane fără a-i spune ceva, s-au dus direct la un recamier și au sustras suma de 100 lei, bani pe care partea vătămată i-a avut pus acolo pentru colindători. Autorii nu au lovit victima, nu i-au adresat amenințări și nu i-au solicitat alte sume de bani sau alte bunuri.
Marţi, în urma cercetărilor efectuate și activităților specifice întreprinse au fost identificate persoanele bănuite de comiterea faptei, respectiv un tânăr, de 19 ani şi a un minor de 15 ani, ambii din comuna Dorna Candrenilor.
„În cauză s-a dispus continuarea cercetărilor față de cei doi, cu primul în stare de reţinere, iar al doilea sub control judiciar.Tânărul a fost introdus în arestul I.P.J. Suceava, urmând să fie prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă”, potrivit unui comunicat al IPJ Suceava.